Închide

România ia 200 de milioane de euro împrumut de la BEI pentru cofinanțarea loturilor UMB de pe Autostrada Transilvania. Memorandum în Guvern

Economie by Actual de Cluj - oct. 20, 2023 0 118

România va lua un împrumut de 200 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI) pentru cofinanțarea loturilor UMB de pe Autostrada Transilvania, potrivit unui Memorandum pe care Guvernul îl va aproba în ședința de azi.

Loturile dintre Nădășelu, Zimbor și Poarta Sălajului sunt cele mai avansate proiecte de infrastructură rutieră finanțate prin PNRR (autostrăzile din împrumuturi /infrastructura feroviară se finanțează prin PNRR din granturi), lungimea totală este de 42 de kilometri, iar stadiul de execuție este de 70% pentru cei 30 de kilometri dintre Nădășelu și Zimbor respectiv 40% pentru secțiunea de 12 km dintre Zimbor și Poarta Sălajului, arată economedia.ro. Despre riscul de a ieși din calendarul PNRR, Economedia a scris aici.

Pentru secțiunea Nădășelu și Zimbor valoarea actualizată a contractului este de 1,5 miliarde lei, iar pentru lotul Zimbor și Poarta Sălajului 836 milioane lei, iar CNAIR a acordat o extensie de timp până în 2025.

„Aprobarea negocierii contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 200 mil. Euro, pentru susținerea proiectului Autostrada A3 România – Cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare și reziliență – și a semnării acestuia; acordarea împuternicirii de semnare ministrului finanțelor. Pentru sprijinirea realizării autostrăzii A3, BEI a fost de acord cu acordarea unui împrumut în valoare de până la 200 mil. Euro, în timp ce pentru sprijinirea realizării autostrăzii A7, BEI a fost de acord cu acordarea unei serii de împrumuturi în valoare cumulată de până la 1.200 mil. Euro. Conform practicii finanțatorului, la începutul lunii februarie 2023 au fost transmise băncii scrisorile privind acceptul părții române pentru prezentarea către Consiliul de Administrație al Băncii, spre aprobare, a împrumuturilor ce vizează susținerea realizării autostrăzilor A3 și A7.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu