România – al treilea an consecutiv fără prezență în top 1000 al reputatului clasament internațional al universităților Shanghai 2025
Educaţie by Actual de Cluj - aug. 15, 2025 0 123
România nu este reprezentată de nicio universitate în ediția pe 2025 a reputatului clasament internațional Academic Ranking of World Universities – Shanghai Ranking, publicat vineri. Este al treilea an consecutiv când nicio instituție de învățământ superior din țară nu reușește să intre în top 1000 al acestui ranking, recunoscut drept unul dintre cele mai relevante la nivel internațional, după ce ultima universitate românească prezentă în clasament, Babeș-Bolyai din Cluj (UBB), nu a mai reușit această performanță.
În schimb, sunt prezente cu cel puțin o universitate Croația, Cehia, Cipru, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia – detalii mai jos
Situația României se remarcă având în vedere că ieșirea universității ”Babeș-Bolyai” din acest clasament, în 2023, a stârnit o amplă dezbatere despre calitatea învățământului superior și a cercetării universitare – ARWU acordând o importanță aparte acestui domeniu – precum și despre lipsa unor politici concentrate de sprijin pentru mediul universitar românesc, arată edupedu.ro.
”Spre deosebire de alte țări ale Europei Centrale și de Est, România nu are nicio universitate în clasamentul Shanghai. Universitățile din Belgrad, Budapesta, Ljubljana, Novi Sad, Szeged, Vilnius, Zagreb etc. se află în clasamentul Shanghai și pentru că au o structură comprehensivă, concentrată academic (de la arte și științe socio-umane la științe, medicină și tehnologie/inginerie)”, scrie ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, fost rector al UBB Cluj, în raportul QX din mai 2025.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 350 de apartamente propuse pe o fostă platformă industrială în Apahida/Proiectul, aprobat cu noi condiționări de comisia de urbanism a Consiliuluilui Județean Cluj, după reducerea înălțimii și cedarea de teren pentru școală și parc public
apr. 17, 2026 0
-
VIDEO/Metroul Clujului, fără muncitori pe șantier: acuzații că lucrările au stagnat și presiuni pentru explicații de la Primărie
apr. 17, 2026 0
