Rezultatele finale la Evaluarea Națională: Clujul rămâne cu cea mai bună medie din România și singurul județ peste 90%, 4 medii de 10
EducaţieTop News by Actual de Cluj - iul. 10, 2025 0 278
Rezultatele finale -după soluționarea contestațiilor înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă a examenului de evaluare națională au fost publicate în această dimineață. Ponderea candidaților care au absolvit examenul a crescut ușor, cu 0,1%, la 92,2%, și rămâne cea mai ridicată din țară. În plus, exceptând Capitala, Clujul e singurul județ din România unde rata de absolvire depășește 90%.
În plus numărul mediilor de 10 din Cluj ajunge la patru, în creștere față de trei înainte de contestații. La Cluj la examen s-au înscris 5.593 candidați, dar s-au prezentat doar 5.430 – o pondere de 97,3%. Un număr de 425 dintre candidați au obținut medii sub 5 iar alți aproape patru sute – 393 – au obținut medii între 9.5 și 9.9. La Cluj cei mai mulți candidați au obținut medii între 8,5 și 9,5 – peste 1.600. Să mai menționăm că numărul total al lucrărilor date de către candidați, în Cluj, a fost de 11.454. Nu mai puțin de 885 au fost contestate, adică 7,73%, majoritatea – peste cinci sute – fiind la limba și literatura română.
În total în țară au fost depuse peste 19.100 de contestații, adică 6,08% din numărul total de lucrări, în scădere de la 27.640 de contestații anul trecut, adică aproape 9%. Pentru 11.648 de lucrări (14.720 de lucrări în anul 2024), reevaluarea în urma depunerii contestațiilor a generat schimbarea notei prin creștere, în timp ce pentru 5.454 de lucrări, notele au fost modificate prin scădere (9.646 de lucrări în anul 2024).
La proba de limba și literatura română, în cazul a 78,75% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și nota obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 569 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată. Diferențele între evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor sunt evidențiate în graficul de mai jos.
La matematică, în cazul a 98,84% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 1.410 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată. Diferențele între evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor sunt evidențiate în graficul de mai jos.
La proba de limba și literatura maternă, în cazul a 69.30% dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 20 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.
Prin urmare, în urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 83,2%, în creștere cu 0,1% (122 de elevi) față de rezultatele inițiale. În anul 2024, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 74,5%. A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 75 la 85 (74 în anul 2024).
Rata de participare a fost de 95,6%: 152.235 de absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți dintr-un total de 159.229 absolvenți înscriși. Dintre aceștia, 25.618 candidaţi (16,8%) au obţinut medii sub 5 (cinci). Trei elevi au fost eliminați (toți la proba de Limbă şi literatură română), lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).
La proba de Limba și literatura română, 131.999 de elevi (86,5%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 489 de elevi au obținut nota 10 (+15 în raport cu prima afișare).
La Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu 5 sau peste 5 (cinci). Dintre aceștia, 976 au obținut note de 10 (+57 în raport cu prima afișare).
La Limba și literatura maternă, 8,365 de elevi (92,3%) au avut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 131 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de testare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute în acest cadru formal, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.
Citește și:
Cluj, județul din România cu cea mai bună promovare la examenul de evaluare națională în 2025
