Închide

Rețea de trafic de droguri de mare risc, destructurată la Cluj: aproape două kilograme de substanțe interzise și peste 30.000 de euro, după 11 percheziții

Actualitate by Mihai Prodan - apr. 05, 2026 0 154

Doi bărbați, în vârstă de 43 și 49 de ani, au fost reținuți și ulterior plasați în arest preventiv azi, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au documentat o rețea de trafic de droguri de mare risc activă în județul Cluj.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 49 de ani ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc consumatorilor din județ pe o perioadă de aproape trei ani, începând din vara anului 2023. Pe parcursul anului 2026, acesta ar fi comercializat peste 400 de grame de substanțe — printre care 3CMC, 2MMC, 4BMC și cocaină —, valorile tranzacțiilor individuale situându-se între 2.000 și 7.000 de lei.O parte semnificativă a substanțelor vândute ar fi fost furnizată chiar de complicele său, bărbatul de 43 de ani, care se afla deja sub măsura arestului la domiciliu într-un alt dosar de trafic de droguri. În sarcina acestuia din urmă a fost reținută și infracțiunea de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile să aibă efecte psihoactive.

În 3 aprilie polițiștii au făcut 11 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate peste 1,7 kilograme de 2MMC, un kilogram de 4BMC, 80 de grame de cocaină, un cântar de precizie, mai multe dispozitive de stocare a datelor, aproximativ 31.000 de euro și 67.000 de lei, precum și alte mijloace de probă. În aceeași zi, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor doi, iar ieri 4 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a emis mandate de arest preventiv pe numele ambilor bărbați.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism Berlin.

Articole similare