Rețea de furt de cupru, destructurată la Depoul CFR Dej: 5 condamnați / Amprenta de pe o cutie de energizant lăsată la locul faptei i-a dat de gol
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 13, 2026 0 7
Amprenta de pe o cutie de energizant a dus la destructurarea unei rețele de furt de cupru din Depoul CFR Dej
Trei doze goale de băutură energizantă, uitate pe podeaua unei locomotive din care fuseseră sustrase cabluri de cupru, au fost punctul de plecare al unei anchete care a dus la identificarea unei rețele responsabile de mai multe furturi comise în Depoul Dej-Triaj, în toamna anului trecut. Ancheta s-a încheiat cu condamnarea a cinci persoane, printr-o sentință a Judecătoriei Dej dată vineri.
Totul a pornit de la o sesizare din oficiu. În perioada 28 septembrie – 9 octombrie 2025, autori necunoscuți au sustras componente din cupru dintr-o locomotivă garată în Depoul Dej-Triaj. La cercetarea la fața locului, criminaliștii au găsit ușa punctului de comandă forțată și cablurile secționate. Pe podea au fost găsite și trei doze goale de băutură energizantă marca Red Bull, cu același lot și aceeași dată de expirare.
De pe cele trei doze, tehnicienii criminaliști au ridicat urme papilare. Comparate cu baza de date AFIS, acestea au condus la identificarea unui bărbat cu fișă dactiloscopică deja existentă în sistem.
Anchetatorii au verificat apoi magazinele din apropierea depoului care comercializează respectiva băutură și au identificat unul singur, cu produsele expuse identic. Imaginile camerei de supraveghere de la casa de marcat au arătat, la data de 2 octombrie 2025, momentul în care bărbatul intra în magazin și cumpăra trei doze de Red Bull, plătind cash.
Confruntat cu aceste probe, suspectul și-a modificat declarația inițială, în care încercase să indice un alt bărbat drept complice, și a recunoscut faptele, precizând identitatea reală a persoanei alături de care acționase.
Percheziția informatică a telefoanelor mobile ale suspecților a scos la iveală conversații purtate prin Facebook Messenger și WhatsApp, în care cei implicați discutau cantitățile de cupru sustrase și prețul pe kilogram. Într-un schimb de mesaje din noaptea de 11 spre 12 octombrie 2025, după ce polițiștii plecaseră de la locul unei fapte, unul dintre suspecți își întreba complicele dacă să se întoarcă la fața locului să verifice. Acesta i-a răspuns să stea în casă și să șteargă conversația. Mesajele au fost parțial recuperate ulterior de specialiști.
Din coroborarea acestor conversații cu declarațiile suspecților a rezultat structura grupării: doi bărbați intrau noaptea în depou, forțau cu o rangă ușile sau grilajele locomotivelor și secționau cablurile, iar un al treilea bărbat prelua marfa și o valorifica, plătind-o în numerar. Ancheta a mai stabilit implicarea altor doi participanți, o femeie prezentă la unul dintre furturi și un al patrulea bărbat, implicat în episodul cu radiatoarele.
Din reconstituirea anchetatorilor a rezultat următoarea cronologie a faptelor, toate comise noaptea, în jurul orei 2:00:
- 14 septembrie 2025 – doi dintre suspecți pătrund printr-o gaură din podeaua unei locomotive și sustrag cabluri de cupru, vândute apoi pentru 600 de lei;
- 28 septembrie – 9 octombrie 2025 – aceiași doi forțează cu ranga ușa punctului de comandă al unei alte locomotive, de unde sustrag cabluri și componente din cupru;
- 9 octombrie 2025 – o tentativă la o a treia locomotivă, întreruptă când cei doi observă o persoană apropiindu-se;
- 11/12 octombrie 2025 – trei bărbați pătrund într-o hală de reparații escaladând un perete și demontează 14 radiatoare de la o locomotivă aflată în reparație. Nouă dintre radiatoare sunt abandonate lângă un canal de colectare, după ce cei trei observă un angajat CFR apropiindu-se.
Pe latura civilă a dosarului, CFR Marfă s-a constituit parte civilă cu suma totală de 677.137 de lei, calculată pe baza devizelor de reparație. Instanța a redus însă pretențiile companiei, motivând că două dintre locomotivele vizate erau scoase din uz de ani buni, una nefuncțională din 2010, cealaltă remizată după un incendiu din 2022, și nu figurau în niciun plan de reparație. Judecătorii au acceptat drept prejudiciu cert doar contravaloarea componentelor efectiv sustrase, nu și cheltuielile de reparație estimate de companie, reducând prejudiciul recunoscut de la peste 677.000 de lei la aproximativ 346.000 de lei.
Toți cei cinci inculpați au recunoscut faptele și au optat pentru procedura simplificată de judecată, ceea ce le-a adus o reducere a limitelor de pedeapsă. Instanța le-a aplicat pedepse între 2 și 3 ani de închisoare, toate cu suspendare sub supraveghere, însoțite de muncă neremunerată în folosul comunității, între 60 și 120 de zile.
Cea mai mare pedeapsă, 3 ani cu suspendare, a fost aplicată autorului cu cele mai multe fapte la activ, patru acte materiale, dintre care unul în formă de tentativă. Aceeași pedeapsă a primit-o bărbatul implicat doar în episodul radiatoarelor, căruia instanța i-a reproșat lipsa de cooperare pe durata urmăririi penale și un antecedent penal înregistrat în străinătate. Bărbatul care cumpăra și revindea cuprul sustras a primit 2 ani și 6 luni, iar femeia implicată într-un singur episod a fost condamnată la 2 ani.
Instanța a menținut controlul judiciar pentru cei doi inculpați aflați anterior în arest preventiv, precum și sechestrul asigurător pus pe conturile și pe un imobil aparținând celui care valorifica cuprul sustras, în valoare de peste 26.000 de lei, 345 de euro și un imobil evaluat la aproape 190.000 de lei.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
