Închide

Retail vs. corporate în finanţările imobiliare. Peste jumătate din soldul creditelor ipotecare, dar şi din creditele pentru bunuri imobiliare comerciale figurează în marile centre urbane Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş şi Constanţa. Dacă adaugăm şi Iaşi şi Braşov ponderile trec de 60%

Economie by Actual de Cluj - ian. 31, 2024 0 125

♦ Centrele urbane mari, care au volumele cele mai ridicate de forţă de muncă şi cele mai mari salarii, conduc atât topul judeţelor cu cele mai mari proporţii ale soldurilor creditelor ipotecare acordate de bancheri, dar şi topul judeţelor cu cele mai mari ponderi ale soldurilor creditelor pentru imobile comerciale ♦ Bucureşti – Ilfov adună peste o treime din ponderea ipotecarelor, dar şi din creditele pentru bunuri imobiliare comerciale ♦ Cumulat, peste jumătate din creditele ipotecare, dar şi din creditele pentru bunuri imobiliare comerciale sunt concentrate în Bucureşti, Ilfov, Timişoara, Constanţa şi Cluj. Iar adaugând şi Iaşi şi Braşov ponderile trec de 60% ♦ Expunerea sectorului bancar faţă de piaţa imobiliară rezidenţială se menţine semnificativă, reprezentând circa 70% din totalul creditelor populaţiei, adică în jur de 120 mld. lei.

Împrumuturile ipotecare acor­date în Bu­cureşti şi Ilfov, cumulat, reprezintă peste 35% din totalul creditelor ipotecare, iar următoarele 3 judeţe – Cluj, Timiş şi Constanţa – cumulau 17% la sfârşitul lunii septembrie 2023, astfel că peste jumătate din soldul creditelor ipotecare din România este concentrat la românii din 5 judeţe dezvoltate, respectiv Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş şi Constanţa. Iar dacă adaugăm şi Iaşi şi Braşov ponderea ipotecarelor trece de 60%, conform datelor BNR citate de Ziarul Financiar.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu