Reformă în învățământ! Ordinul semnat de ministrul Daniel David
ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - iun. 21, 2025 0 259

Ministrul Educaţiei Daniel David a semnat ordinul privind aprobarea planurilor-cadru pentru învăţământul liceal cu frecvenţă la zi.
Ordinul privind aprobarea planurilor-cadru pentru învăţământ liceal – frecvenţă, zi – a fost semnat de ministrul Educaţiei şi Cercetării, prof. dr. univ. psih. Daniel David, după şedinţa comisiei de validare şi după primirea avizului Comisiei de Dialog Social. Ordinul urmează a fi publicat şi în Monitorul Oficial”, a anunţat sâmbătă Ministerul Educaţiei.
”Avem la nivel liceal conţinuturi şi manuale depăşite de vremuri, planuri-cadru care nu se înscriu în logica curriculară modernă, iar metodele de predare nu au mai fost îmbogăţite semnificativ cu noile evoluţii tehnologice şi didactice în domeniu. Noile planuri-cadru au rezultat din integrarea unor sugestii din perioada dezbaterilor naţionale (februarie-martie 2025). Eu am început public acest demers, aşa că este normal ca eu să-l închei, un eventual alt ministru având posibilitatea să le păstreze sau să le modifice”, a afirmat Daniel David, odată cu publicarea proiectelor planurilor-cadru în dezbatere publică.
Odată adoptate planurile-cadru, urmează, conform ministrului:
– Elaborarea programelor. Aici avem nevoie de conţinuturi relevante şi aerisite, după modele europene, care vor fi create de echipe mixte de specialişti din mediul preuniversitar şi universitar, pentru a se asigura continuitate între cele două cicluri. Un procent de 25% din orele pentru fiecare disciplină va trebui să fie folosit pentru: (1) consolidarea competenţelor; (2) activităţi remediale şi (3) extinderea competenţelor dobândite la utilizarea în viaţa cotidiană. În fine, acest demers va fi însoţit de standarde de evaluare şi notare, pentru a face comparabile evaluările între unităţi şcolare şi profesori, precum şi pentru fundamentarea unor decizii ulterioare de politici educaţionale.
– Noile manuale. Acestea vor fi gândite prin relaţie cu programele propuse şi după modele europene, combinând versiunile clasice cu cele digitalizate (inclusiv activităţi interactive online/gaming/inteligenţă artificială etc.), în funcţie de specificul disciplinei şi practicile europene.
– Formarea profesorilor. Profesorii vor fi invitaţi în programe de formare, pentru a implementa eficient noul model curricular.
Daniel David a arătat că, dacă se va implementa programatic acest plan, atunci: ”prima generaţie (clasa a IX-a) va beneficia de această reformă educaţională din anul şcolar 2026-2027, urmând apoi a se introduce gradual la nivel liceal în următorii ani”.
”Ne aşteptăm la rezultate educaţionale semnificativ mai bune, naţionale şi internaţionale, care să se reflecte în performanţă/progres/reducerea analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar, nu mai târziu de 5 ani!”, a subliniat ministrul Educaţiei.