Închide

Rata inflației a ajuns la 7,4% în noiembrie. Cu cât s-au scumpit pâinea, legumele, gazele?

Economie by Kristina Reştea - dec. 13, 2021 0 152

În luna noiembrie, rata inflației la nivel național a ajuns la 7,4%, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2020 este 7,8%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2019 – noiembrie 2020) este 4,5%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 6,1% într-un an (noiembrie 2021 față de aceeași lună a anuluit trecut), iar cele nealimentare cu 10,49%.

Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit: uleiul comestibil, cu 28,17% în noiembrie faţă de noiembrie 2020. Cartofi s-au scumpit cu 22,55% în noiembrie faţă de noiembrie 2020, iar mălaiul cu 12.6%. Pâinea e mai scumpă cu 9,2%, iar legumele și conservele cu aproximativ 10%.

Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 49,42% faţă de noiembrie 2020 şi cu 2,29% faţă de octombrie 2021, combustibilii, cu 25,55% faţă de noiembrie 2020 şi cu 1,67% faţă de octombrie 2021, dar şi energia electrică, gazele şi încălzirea centrală, cu 23,18% faţă de noiembrie 2020 şi s-au ieftinit cu 5,16% faţă de luna octombrie a acestui an.

La capitolul servicii, serviciul de apă, canal, salubritate s-a scumpit cu 6,88% în noiembrie faţă de noiembrie 2020 şi cu 0,10% faţă de octombrie 2021. Serviciile de îngrijire medicală s-au scumpit cu 5,50% faţă de noiembrie 2020 şi cu 0,28% faţă de octombrie 2021.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.