Închide

Rata de promovabilitate la Bacalaureat, în sesiunea august, este 35,4%

ActualitateEducaţieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - sept. 04, 2022 0 167

Rata finală de promovare a examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie este de 35,4%, în creştere cu aproape 3% faţă de rezultatele iniţiale şi cu 2,5% comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut, a anunţat sâmbătă ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„Astăzi se afişează rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2022 – sesiunea august-septembrie. Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august – septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2022 (după soluţionarea contestaţiilor) este 35,4%, în creştere cu aproape 3% faţă de rezultatele iniţiale (32,5%) şi cu 2,5% comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut”, a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook, conform g4media.ro

Potrivit ministrului, „35,4% este cea mai ridicată rată de succes consemnată pentru acest tip de sesiune din anul 2009 până în prezent”.

„Au promovat examenul 10.092 de candidaţi, cu 821 mai mulţi faţă de prima afişare a rezultatelor”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Aproape 35.000 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de Bacalaureat în sesiunea august – septembrie.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 22.586 de candidaţi provin din promoţia anului 2022, iar 12.237 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare, relatează g4media.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu