Închide

RAR: 5% din mașinile verificate în Cluj în 2015 prezintă pericol iminent de accident

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 17, 2016 0 195

Una din 20 de mașini aflate în trafic în Cluj prezintă pericol iminent de accident, arată evidențele Registrului Auto Român după controalele de anul trecut în Cluj. Mii de mașini au fost verificate și puține au fost cele care nu au avut neajunsuri.
Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, un număr de 2.727 de vehicule în județul Cluj. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 4,66% (127) dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.

Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, jumătate – 49% – au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte iar 33%  au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere. Mai exact, inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate.

După controale mixte în Cluj de către RAR și Poliția Rutieră, anul trecut au fost aplicate 780 amenzi, au fost reținute cinci permise de conducere și 731 de certificate de înmatriculare.
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, face mențiunea că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, anul trecut în toată țara, 81.702 vehicule.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare