Închide

Raport: Cluj, județul cu cel mai mare festival de film din România, vinde bilete la cinema cât populația județului, sub Brașov, București, Brăila și Timiș

EconomieTop News by Actual de Cluj - iun. 27, 2023 0 356

Județul Cluj e a doua cea mai mare piață pe nișa cinematografelor din România după București, dar frecvența cu care merg clujenii la film e mai redusă decât în alte județe, deși în Cluj are loc cel mai mare festival de gen din țară.

Piața cinematografelor din România, printre cele mai afectate industrii de restricțiile din pandemie, se apropie de nivelurile de dinainte de 2019, astfel că în 2022 numărul spectatorilor a ajuns la 11,2 milioane, în creștere cu 40% față de 2021, dar cu 15% sub nivelul din 2019, așa cum reiese din datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creștere de 2,5 ori față de 2021, respectiv 246,2 milioane de lei adică aproximativ 50 milioane de euro, însă cu 7% mai puțin comparativ cu 2019, când a fost înregistrat un nivel record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro).  De menționat că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut cu 9% de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022. Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări și numărul de spectatori. Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a înregistrat de asemenea un avans semnificativ în 2022 față de 2021, respectiv 0,59 vs 0,24, însă sub 0,68 raportat la 2019. 

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureşti (3.547.733 de spectatori ȋn 2022), Cluj-Napoca (715.695), Constanţa (613.048) şi Timişoara (691.656), care concentrează aproape jumătate (49,6%) din cerere. La finalul anului trecut, 32 din cele 41 de județe din România aveau cel puțin un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 13,25.  

În ceea ce priveşte județele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din județ în 2022, pe primele locuri se situează Brașov cu 2,17 vizite per locuitor în 2022, București cu 1,57, Brăila (1,3), Timiș (1,06), Cluj (1,05), Constanța (0,93), Deva (0,85) și Suceava (0,76). 

Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,35 spectatori/loc/zi), Covasna (0,75 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,72 spectatori/zi, în cele două săli multiplex existente în județ), Dolj (0,65 spectatori/zi), Bihor (0,62 spectatori/zi), urmate de Alba (0,60 spectatori/loc/zi) şi București (0,51 spectatori/loc/zi).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare