Psihologia pokerului: Anxietatea în fața deciziilor dificile
ActualitateSocial by Actual de Cluj - apr. 25, 2025 0 66

Anxietatea este o problemă cu care se confruntă mulți oameni. Apare în momentele dificile și pline de incertitudine. Cum pokerul oferă și astfel de momente, unii jucători s-ar putea să simtă și anxietate în timp ce joacă.
Este ceva firesc, dar partea cea bună este că poți ține anxietatea sub control. Ba chiar poți transforma anxietatea dintr-un inamic în aliat, în cazul în care știi ce ai de făcut.
Farmecul pokerului este că stârnește tot timpul sentimente în tine. Ai momente de bucurie, momente de emoție, de incertitudine și așa mai departe. Toate aceste trăiri pot duce, în unele cazuri, și la anxietate.
Până la urmă, în pokerul online nu știi ce cărți are adversarul, nu îl ai în față, iar timpul în care trebuie să iei o decizie este limitat. În plus, trebuie să-ți gestionezi jetoanele cu atenție.
Cum să faci față anxietății la poker online?
Mulți jucători scapă de anxietate sau au parte de un nivel mai scăzut al emoțiilor atunci când joacă online poker. Fără a fi față în față cu adversarii, presiunea nu se resimte la fel de mult ca la mesele live, fără doar și poate.
Anxietatea în poker este, totuși, o problemă pe care o au destul de puțini jucători, în special cei începători. Totuși, în cazul în care te confrunți cu anxietate când joci poker online, iată câteva lucruri pe care le poți face:
- – Exerciții de respirație
- – Profită de pauze
- – Stabilește-ți obiective realiste
- – Ține un jurnal
- – Acceptă incertitudinea
Exercițiile de respirație ajută enorm
Studiile de specialitate au demonstrat că anxietatea poate fi ținută sub control prin intermediul unor exerciții de respirație. Astfel, în momentele mai tensionate, poți apela la o respirație profundă și mai lentă. Acest exercițiu va calma sistemul nervos și va reduce semnificativ stresul. De asemenea, ține cont că la turneele de poker online beneficiezi de pauze cu regularitate, astfel că te poți deconecta un pic și să nu te mai gândești la poker.
Stabilește-ți obiective realiste
Adesea, anxietatea când joci poker apare și pentru că nu ești realist cu tine. Sunt momente în care, fără să ne dăm seama, punem o presiune prea mare pe noi. Acest lucru poate duce, pe termen lung, la anxietate. Încearcă să fii cât mai realist cu tine, să-ți dai seama care este nivelul tău real și să îți stabilești obiective realiste.
Desigur că tuturor ne-ar plăcea să câștigăm fiecare turneu la care luăm parte, dar acest lucru este o utopie. În realitate, trebuie să te bucuri de experiență, să înveți cât se poate de mult și să te concentrezi în fiecare mână. Uneori vei câștiga, alteori vei pierde.
Un jurnal ajută
În cazul în care anxietatea este ceva ce apare constant în timp ce joci poker, poate ar trebui să ții un jurnal. Mai multe studii au demonstrat că această activitate are rezultate benefice. În jurnal poți nota ce a stârnit anxietatea, ce ai simțit în acele momente și care au fost soluțiile pe care le-ai găsit. Exercițiul acesta te poate ajuta pe termen lung.
Acceptă incertitudinea
Ar fi frumos să știi ce cărți au adversarii tăi sau ce cărți urmează să fie întoarse pe masă, dar acest lucru este imposibil. Realitatea este că pokerul este un joc în care incertitudinea este prezentă în fiecare moment și, până la urmă, acesta este și farmecul său. Așa că tot ce poți face este să accepți că incertitudinea face parte din joc. Nu mai pune presiune financiară pe tine și încearcă să te distrezi oricât de mare ar fi miza din joc.
Te poate ajuta un mental coach?
În cazul în care ești semi-profesionist ori chiar profesionist în poker, răspunsul este cu siguranță afirmativ. Un mental coach are experiență suficientă pentru a te ajuta să faci față anxietății și să depășești cele mai dificile momente. Altfel, dacă ești un jucător recreațional, poate ar trebui să încerci să te distrezi mai mult și să încerci să îți îmbunătățești abilitățile.
De cele mai multe ori, anxietatea apare și dintr-o nesiguranță că adversarii sunt mai buni și nu știi ce să faci în anumite momente. Tocmai din acest motiv, nu ignora partea teoretică a pokerului online.