PSD Cluj, în așteptarea unui candidat surpriză la Parlament / Lista candidaților clujeni la Parlament este încă deschisă / A fost lansat sloganul lui Ciolacu pentru candidatura la președinția țării
ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 11, 2024 0 1388
Decizia în privința candidaților PSD Cluj pentru Parlamentul României trebuie să treacă prin filtrul unei comisii a partidului de la nivel național, spun sursele Actual de Cluj, astfel că în acest moment doritorii unui loc eligibil la Camera Deputaților sau Senat pot doar să-și depună dosarul candidaturii. Mai mult, pentru ca listele PSD Cluj să aibă greutate, conducerea centrală are în calcul atragerea a cel puțin unui candidat cu profil de „tehnocrat” – supun aceleași surse – fapt care poate da peste cap pretențiile unora dintre vechii social-democrați clujeni.
Din informațiile Actual de Cluj, se poartă negocieri cu cel puțin doi candidați din afara PSD Cluj, unul pentru a deschide lista la Senat, iar altul pentru Camera Deputaților.
Din cadrul organizației PSD Cluj sunt vehiculate de asemenea numele unor candidați cu greutate, precum Remus Lăpușan, Aurelia Cristea, Ioan Oleleu sau Alexandru Coroș. Trebuie precizat însă că decizia privind împărțirea locurilor eligibile va aparține comisiei speciale a partidului, de la nivel național, și nu conducerii organizației județene.
Între timp, PSD Cluj s-a raliat startului precampaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie (primul tur), lansând sloganul pe „Calea sigură pentru România”, cu care va defila președintele partidului, Marcel Ciolacu.
„Acest demers marchează începutul campaniei naționale menite să reafirme încrederea în stabilitate, progres și guvernare responsabilă”, a transmis PSD Cluj.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„Pablo al steroizilor”, condamnat definitiv ieri la Cluj, merge 10 ani la închisoare / A îngropat 350.000 euro cash în curtea casei, ar fi promis contravaloarea unui apartament ca să evadeze, ar fi mituit funcționari ca să obțină cetățenia italiană pentru a nu fi extrădat
sept. 17, 2026 0
-
Noua configurație a tronsonului Cluj–Florești, contestată de șoferi: „Problema nu e lipsa a două benzi, ci lipsa benzii de accelerare”
sept. 17, 2026 0




