Închide

Pronostic pentru centura metropolitană a Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - nov. 16, 2017 2 1496

Caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate pe care Primăria a propus să-l facă în locul CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) pentru centura metropolitană menită să descongestioneze traficul din Cluj ar urma să fie gata în ianuarie 2018.

Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că se poartă discuții cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și cu cei ai CNAIR, dar și cu primarii din comunele prin care trece această centură (Gilău, Florești, Apahida) pentru a se încheia un protocol de colaborare în așa fel încât licitația pentru studiul de fezabilitate să se organizeze la Cluj.

Potrivit lui Tarcea, discuțiile sunt constructive și se vor concretiza cu încheierea unui protocol și cu un caiet de sarcini pentru studiul de fezabilitate elaborat, în așa fel încât proiectul centurii să fie pornit iar banii europeni să fie accesați.

Despre caietul de sarcini oficialul clujean a spus că urmează să fie gata în ianuarie 2018, urmând ca apoi Primăria Cluj să lanseze licitația pentru studiul de fezabilitate. Despre adjudecarea ei, Tarcea nu este la fel de optimist. El a menționat că nu poate merge mai departe cu un calendar având în vedere că este o practică la noi contestarea licitațiilor.

Abia după ce va fi derulată, adjudecată licitația și se va derula contractul, Primăria urmează să intre în posesia studiului de fezabilitate. Apoi el va fi predat la București Companiei care trebuie să facă la pachet licitația de proiectare și execuție.

Proiectul centurii metropolitane (inclusă în Master Planul de Transport al României) ar urma să se deruleze prin autoritățile de la București, pe fonduri europene, doar că – până acum – executivul nu a făcut niciun demers pentru începerea măcar a studiului de fezabilitate.

Centura metropolitană apare în masterplanul general de transport, depus de România la Bruxelles, în care poartă numele Transregio Feleac. Șoseaua are lungimea totală de 38,3 km şi un cost estimat iniţial la 126,3 milioane de euro. Centura e împărțită în trei sectoare care trec pe raza localităților Gilău, Florești, Cluj-Napoca, Feleac și Apahida.

Primarul Emil Boc face lobby serios pentru ca autoritățile centrale să pornească proiectul centurii din Cluj văzută de specialiști ca o gură de aer pentru traficul clujean.

În lipsa unei reacții ferme de la București, după ce a trimis mai multe scrisori și a dat telefoane miniștrilor transporturilor, Boc a anunțat în luna octombrie că Primăria vrea să-și asume financiar să susțină demararea studiului de fezabilitate prin organizatea licitației la Cluj, cu dispensă de la centru. În acest sens a primit și susținerea Consiliului Local.

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare