Închide

Proiectele aeroportului sunt blocate și depind de devierea Someșului /Tișe s-a împăcat cu Ciceo, relansând tema unui aeroport de 10 milioane de pasageri / Tișe afirmă că-l vrea pe Boc „în barcă” ca să facă rost de bani pentru investiții

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 19, 2025 1 964

alin tise si david ciceo

Aeroportul din Cluj și-a asumat o strategie prin care vrea ca în anul 2045 să se ajungă la 10 milioane de pasageri. Președintele Consiliului Județean Alin Tișe a anunțat că unul dintre proiectele prioritare pentru a atinge respectiva cifră include  prelungirea pistei la 3400 de metri, proiect care depinde de devierea Someșului, în prezent blocat la Ministerul Mediului care nu a alocat niciun leu în 2025. 

Tișe afirmă că Aeroportul va deveni din septembrie societate comerciale iar intenția CJ Cluj este de a coopta și Primăria Cluj Napoca în acționariat și de a face rost de bani. Per total, proiectele puse pe hârtie pentru atingerea cifrelor amintite sunt estimate la peste 333 de milioane de euro.

„Dorim să realizăm devierea Someșului pentru prelungirea pistei de 3400 de mp. Peste 50% din devierea Someșului este făcută, astfel că este o investiție necesară de încă 90 de milioane de lei. Dacă nu se vrea de la Ministerul Mediului continuarea proiectului, vom prelua noi lucrările care permit prelungirea pistei. Nu au alocat nimic în acest an. Cine are interes să lasă lucrarea neterminată? S-au investit 80 de milioane de lei până acum și suntem pe punctul de a se compromite tot. Alte proiecte se referă la construirea unui Parc Fotovoltaic, extinderea Terminalului de Pasageri-Sosiri, o nouă platformă de staționare aeronave, amenajarea suprafeței pistei, construirea unui Terminal nou de pasageri, construirea Terminalului Cargo, un hangar de mentenanță aeronave, o platformă de staționare aeronave, înlocuirea echipamentelor neperformante, o parcare de termen lung pentru aeronave. Sunt proiecte necesare, fără de care nu putem vorbi despre creștere și dezvoltare”, a spus Alin Tișe.

Oficialul a organizat o conferință comună de presă cu directorul Aeroportului din Cluj, David Ciceo pentru a anunță că, împreună, și-au asumat o strategie care va face ca aeroportul din Cluj să aibă în 2045 circa 10 milioane de pasageri.

”Față de anul 2014, când erau 150.000 de pasageri, traficul pe aeroportul Cluj a crescut la aproape 3,5 milioane în prezent, de peste 22 de ori. Apreciez că președintele Alin Tișe și CJ Cluj ne sprijină pentru perioada următoare. Noi am anticipat creșterea de trafic, iar pentru atingerea țintei de 10 milioane va fi o creștere etapizată. Vorbim de investițiile totale care sunt estimate la peste 333 de milioane de euro. Noua pistă de 3400 m ar putea fi gata în 2030″, a spus David Ciceo.

Potrivit declarațiilor făcute de Alin Tișe, Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj va fi reorganizat și transformat din regie în societate pe acțiuni, în luna septembrie, măsura fiind absolut necesară pentru atingerea unui număr de 10 milioane de pasageri în 2045.

”Pentru planul ambițios de atingere a țintei de 10 milioane de pasageri e nevoie de reorganizarea și vom promova în ședința Consiliului Județean Cluj din septembrie reorganizarea aeroportului din regie în subordinea CJ Cluj în societate pe acțiuni. Nu avem intenții ascunse. Nu schimbăm proprietarul, ci forma de organizare a aeroportului cu păstrarea locurilor de muncă. Va fi o perioadă de stabilitate, iar părțile sociale vor rămâne în proprietatea județului, pentru ca Aeroportul Cluj să devină un aeroport regional puternic. Am propus și Primăriei Cluj-Napoca să intre în acționariatul viitoarei societăți pe acțiuni, cumpărând acțiuni. Valoarea nominală a unei acțiuni va fi stabilită în perioada următoare. Actuala conducere a aeroportului clujean își va continua mandatul și în noua formă de organizare, iar dacă va fi societate pe acțiuni se vor putea obține mai ușor fonduri pentru investiții și dezvoltare. Sunt limitate modalitățile de atragere de fonduri. De exemplu, emisiuni de obligațiuni nu se poate face ca regie”, a mai spus Tișe.

Pentru a putea atinge, în mod organic, pragul de 10 milioane de pasageri care vor tranzita Aeroportul clujean în anul 2045, Consiliul Județean Cluj și-a asumat implementarea, până în anul 2031, a 12 proiecte de creștere și dezvoltare a acestui obiectiv de infrastructură:

  1. Amenajarea Someșului Mic
  2. Construirea unui Parc Fotovoltaic
  3. Extinderea Terminalului Pasageri-Sosiri
  4. Construirea unei platforme de staționare a aeronavelor
  5. Amenajarea suprafeței pistei
  6. Extinderea pistei de decolare-aterizare la 3.400 de metri
  7. Construirea unui Terminal nou de pasageri
  8. Construirea unui Terminal Cargo
  9. Amenajarea unui Hangar de mentenanță pentru aeronave
  10. Construirea unei Platforme de staționare aeronave suplimentare
  11. Înlocuirea utilajelor și echipamentelor neperformante
  12. Amenajarea unei parcări de tip „long term”

 

 

Un comentariu

  1. Putea de la bun inceput sa devieze singur Somesul, lucrare necesara doar pentru aeroport, nu sa paseze la Apele Romane o lucrare care lor nu le aduce nici un beneficiu. Oricum Apele Romane nu pot termina devierea pentru ca nu au nici o justificare sa demoleze drumul in zona OMV si sa faca podul pentru Tise. Podul l-a pasat la Primarie…

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate

Articole similare