Închide

Proiecte propuse de clujenii cărora le lipsesc spaţii publice în oraş: de la telegondola spre Cetăţuie la parc de Bună Ziua şi promenade în Borhanci

ActualitateTop News by Kristina Reştea - aug. 20, 2017 4 2526

E ultima zi în care clujenii pot depune propuneri în cadrul programului de bugetare participativă, iniţiativă de care locuitorii municipiului au încercat să profite în aceste zile, înscriind idei pe care le-ar vrea implementate în oraş. Multe propuneri se referă la accesibilitate, la parkinguri şi amenajarea de străzi şi zone verzi şi multe propun „resuscitarea” unor zone din oraş cu mare potenţial de agrement, dar neglijate sau, unele, recent înviate prin iniţiativele unor ONG-uri. Promenadă pe lângă Someş, pietonalizarea străzii Kogălniceanu, proiectul La Terenuri, amenajarea zonei Cetăţuia, a zonei de lacuri din Gheorgheni sau reabilitarea ansamblului statuar din Piaţa Mihai Viteazu sunt câteva dintre propunerile pe care clujenii le-ar vrea pe lista de proiecte cu alocare de fonduri de la primărie. În cazul Someşului, al străzii Kogălniceanu şi al zonei de pe Cetăţuie chiar se pregătesc concursuri de soluţii. Multe propuneri de spaţii publice din partea cetăţenilor se referă la noile zone de dezvoltare ale Clujului, vitregite în ceea ce priveşte spaţiile publice, cum ar fi Bună Ziua, Borhanci sau Edgar Quinet.

Amintim că pentru programul de bugetare participativă e disponibilă suma de 2,2 milioane de euro, iar propunerile pot fi depuse până azi, 20 august. După acest moment, urmează ca propunerile să fie analizate, votate pe platformă și, după caz, aprobate. Din total, vor fi selectate doar 15 proiecte prin includerea în bugetul orașului pe anul viitor.
Câteva idei

Că Cetăţuia ar trebui să fie mai bine conectată la oraş o spun urbaniştii de ani de zile, iar clujenii arată că ar vrea punctul de Belvedere mai „aproape” de oraş. Alexandru Albacan propune – la un buget de 150.000 euro – o telegondolă între Parcul Central şi Cetăţuie, „care să facă legătura între cele două zone de agrement. O instalaţie simplificată, cu câteva cabine de transport”, arată acesta în proiectul lansat pe platforma de bugetare participativă. Ideea ar aduce, spune iniţiatorul propunerii, „conectarea celor două zone de agrement importante, cu punerea în valoare a promenadei de pe Cetăţuie. Asigurarea unui acces facil, rapid şi ieftin pe dealul Cetăţuiei, atât pentru turişti, cât şi pentru clujeni (în special pentru persoane în vârsta, mame cu cărucior, persoane cu dizabilităţi, locuitori ai cartierului Gruia). Îmbunătăţirea imaginii de oraş turistic”. Staţia din parc poate fi amplasată chiar la intrarea principală (zona Teatrul Maghiar), cu un traseu scurt, direct peste Someş, spre staţia de pe Cetăţuie.

Adina Gânscă propune o idee simplă, dar care ar necesita totuşi un buget de 50.000 euro: „Scările Oraşului”. „Cu câţiva ani în urmă în cadrul proiectului „Colours of Cluj” scările de pe Cetăţuie arătau aşa ca în poza ataşată. Nu ar fi grozav să arate aşa tot timpul?? Şi nu doar cele de pe Cetăţuie, ci şi cele din Hasdeu sau oricare punct al oraşului. Avem atâţia artişti plastici în oraş, elevi, studenţi, voluntari”, arată Adina, care consideră că astfel de intervenţii ar deveni puncte de atracţie pentru turişti şi localnici.

Foto: propunere proiect Bugetare Participativa

Noile cartiere, văduvite de spaţii publice

Clujenii amintesc de zone din oraş neglijate, iar una dintre cele care revin constant în atenţie e recent dezvoltatul cartier Bună Ziua, unde abia după mulţi ani de la lansarea de proiecte imobiliare au început să apară servicii. Locuitorii resimt încă lipsa unui mare spaţiu verde, deşi între timp s-au construit acolo sute de apartamente. E discutabil însă în ce măsură sumele propuse ar ajunge pentru realizarea de astfel de spaţii, dacă luăm în calcul şi necesitatea de a achiziţiona terenuri în zone de acum scumpe ale municipiului.

Dana Pintea propune amenajarea unui parc în Bună Ziua, cu estimarea că bugetul necesar ar fi undeva la 15.000 de euro. Asta ar însemna „amenajare parc, cu mult spaţiu verde, cu alei de promenadă, cu locuri de joacă pentru copii, cu piste pentru role, biciclete, trotinete, băncuţe”. E nevoie de el „pentru că este un cartier nou, care se tot extinde, cu familii tinere şi mulţi copii pentru care nu există o asemenea facilitate”, arată clujeanca. Şi Iulia Giurgiu arată că e nevoie de un spaţiu verde amenajat în noul cartier. „Cartierul a suferit o dezvoltare masivă, numărul de familii tinere şi studenţi ce locuiesc în zonă a crescut, au fost autorizate şi construite construcţii private, iar infrastructura a devenit subdimensionată. Pentru dezvoltarea socio-culturală a cetăţenilor ce locuiesc şi care cresc copii în cartierul Buna Ziua se impune realizarea de spaţii publice, sub forma de parc verde, nu doar mobilier de joacă pentru copii prins în beton şi pietriş ce produce doar praf în zonă”, arată clujeanca. Ea estimează că un astfel de proiect ar necesita 50.000 de euro.

Pentru acelaşi cartier are o propunere şi Florin Moroşanu, preşedintele Centrului Cultural Clujean, fost preşedinte al asociaţiei care a gestionat candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană. Acesta propune o aplicaţie pentru identificarea spaţiilor publice din Bună Ziua. Buget estimat: 10.000 euro.
Aplicaţia pentru Identificarea spaţiilor publice din Cartierul Buna Ziua are două componente: aplicatia propriu-zisă şi investigarea situaţiei terenurilor din cartier. „Obiectivul este realizarea unei hărţi interactive unde cetăţenii pot marca posibile spaţii publice, care apoi sunt verificate de către o echipă formată din specialişti în cadastru şi urbanism. Investigaţia efectivă presupune coroborarea informaţiilor privind spaţiile publice şi regimul proprietăţii din următoarele surse: Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară, Direcţia Generala de Urbanism şi Directia Patrimoniul Municipiului şi Evidenţa Proprietăţii.
O caracteristică a zonelor noi ale orasului cum este cartierul Bună Ziua (dar şi Europa, Borhanci, etc) este aceea a necorelării situaţiei din teren cu aceea din registrele proprietăţii publice.
Implementarea acestui proiect în faza pilot în cartierul Buna Ziua poate oferi posibilitatea replicării în alte zone în dezvoltare din Cluj-Napoca”, spune Moroşanu. „Cartierul Bună Ziua este zona urbană cu cea mai rapidă dezvoltare din ultimii ani. Această dezvoltare accelerată a făcut ca unele atribute ale locuirii la nivel comunitar să rămână în urma construcţiilor private. Se constată lipsa spaţiilor publice cu destinaţii specifice – parcuri şi locuri de joaca, sport, locuri pentru intervenţii artistice, etc. În vederea realizării unor asemenea construcţii/investiţii publice este necesară identificarea/inventarierea domeniului public”, se mai arată în propunere.

Nici zona Borhanci, o altă zonă asaltată de constructori de locuinţe în ultimii ani, nu beneficiază de spaţii publice, iar locuitorii o resimt din plin. Vasile Ofrim propune o „Promenadă Borhanci”. „Proiectul propus se va desfăşura pe malul stâng al Pârâului Borhanci, între str. Speranţei şi str. Cezar Boliac, pe zona verde de protecţie a albiei pârâului cu lăţimea de 5.50 m. Se vor amenaja alee pentru biciclete pe două sensuri cu lăţimea de 2.0 m, spaţiu verde cu pomi, copaci, bănci, iluminat public şi coşuri de gunoi cu lăţimea de 1.0 m, alee pietonală cu lăţimea de 2.0 m. Aleile vor fi asfaltate cu borduri pe margine. De asemenea malul pârâului va trebui amenajat, eventual albia regularizată”, se arată în propunere. Buget estimat: 140.000 de euro. Nicoleta Filipoi arată şi ea că e nevoie de un parc în zona Borhanci. Bugetul necesar a fost estimat la 20.000 euro. „Cartierul Borhanci este în continuă creştere. S-a realizat parţial infrastructura, acum este nevoie de un parc şi un loc de plimbat câinii în zonă. Multe familii tinere se mută în zonă, majoritatea cu copii sau planuri de familie. Ar trebui încurajaţi să petreacă timp în aer liber şi să facă mişcare. Încă este mult teren liber în zonă. În cazul în care primăria nu deţine teren în zonă, ar trebui să cumpere cât de repede”, consideră clujeanca.

O altă propunere care arată cât de deficitară e zona Borhanci la spaţii verzi vine şi de la Georgel Ciolan. „In lipsa parcului în zona cartier Gheorgheni sud şi cartier Borhanci, oamenii au nevoie de un loc de promenadă, departe de agitatia urbană și automobile, unde să se relaxeze”, arată acesta. El propune realizarea unei alei pietonale între Borhanci şi Parcul Mercur.

Ştefan Fogaraşi propune realizarea unui parc de joacă pentru copii în zona Edgar Quinet. „În zonă nu există un asemenea parc deşi sunt nenumărate familii cu copii”, arată acesta.

Vezi AICI lista cu propuneri înscrise de clujeni în programul de Bugetare participativă.

Citeşte şi:

Clujenii cer trotuare, rampe şi pavaje pentru Clujul (in)accesibil

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

4 comentarii

  1. Oameni care nu stiu pe ce lume traiesc altfel nu inteleg cum dau estimarile astea aberante de buget! Telegondola de la Parcul Central pe Cetatuie cu 150.000 de euro :))))))))))) probabil mai lipsesc 2 zero-uri de la sfarsitul sumei. Parc in Buna Ziua cu 15.000 de euro? Pai cu banii aia iei 100 mp de teren in Buna-Ziua!
    Dintre toate propunerile alea daca se gasesc 2-3 realiste cu adevarat de importanta pentru oras ar trebui sa ne declaram multumiti. Dar parca vad ca o sa fie votata castigatoare ceva fantasmagorie care n-o sa se poata face in veci!

  2. Apropos de scările colorate de pe Cetatuie, am vazut in orașul Blois din Franța ceva asemănător, doar ca erau colorate in albastru cu nori albi ,încât parea că urci in cer. Era superb.

  3. In orasul francez Blois am vazut astfel de scări colorate in albastru cu norisori albi, încât părea că urci în cer.Era superb.De ce n-ar fi si la noi ?

Scrie un comentariu