Închide

Programul „Euro 200″ aproape a dispărut din Cluj: într-un an școlar un singur beneficiar a primit bani de la stat pentru calculator

Educaţie by Dan Andrei - sept. 09, 2026 0 13

În timp ce la nivel național programul ”Euro 200” își extinde numărul de beneficiari, în județul Cluj acesta a ajuns aproape simbolic: un singur student a beneficiat, în anul școlar 2025-2026, de ajutorul financiar destinat achiziției unui calculator, potrivit raportului de sinteză prezentat ieri de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj. Fondul alocat pentru acest unic beneficiar a fost de 1.014 lei, adică două sute de euro, ajutor neschimbat de două decenii, cu mult înainte ca beneficiarul din acest an să fi venit pe lume. Și condițiile de accesibilitate au rămas aceleași.

Lansat în 2004, prin Legea nr. 269/2004, programul oferă un ajutor financiar echivalent cu 200 de euro elevilor și studenților din familii cu venituri modeste, pentru achiziția unui calculator nou. Condiția de bază pentru eligibilitate este ca venitul brut lunar pe membru de familie să nu depășească 500 de lei, iar sprijinul se acordă o singură dată pentru fiecare familie.

Spre deosebire de Cluj, la nivel național programul are mii de beneficiari. Lista publicată în Monitorul Oficial pe 8 iulie 2026, pentru următorul an școlar, a inclus 2.289 de elevi și studenți beneficiari în întreaga țară, cu peste 400 mai mulți decât în anul anterior (aici lista).

An școlar 2025-2026 (an program 2025): 1.805 beneficiari la nivel național

An școlar 2024-2025 (an program 2024): 1.912 beneficiari

An școlar 2023-2024 (an program 2023): 2.170 beneficiari

Practic, dintre cei aproape două mii de tineri care au primit anul trecut bani de la stat pentru un calculator, doar unul singur a fost din județul Cluj – mai puțin de 0,05% din totalul național, într-un județ care are aproape 100.000 de elevi doar în învățământul de masă, potrivit aceluiași raport al ISJ – plus zeci de mii de studenți.

Explicația cea mai probabilă ține de pragul de eligibilitate, rămas neschimbat de ani buni: venitul brut de maximum 500 de lei pe membru de familie este un prag extrem de redus, care nu a fost actualizat pentru a ține cont de inflație sau de creșterea salariului minim. Practic, tot mai puține familii din Cluj – un județ cu venituri medii peste media națională și cu o piață a muncii activă – se mai încadrează în acest plafon.

Programul rămâne, teoretic, activ și accesibil: dosarele se depun anual, în perioada aprilie-mai, la unitatea de învățământ, iar rezultatele sunt publicate în vară. Aici lista beneficiarulor din acest an

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate