Închide

Producătorii de mobilă din Transilvania intră într-un proiect internațional de extindere a afacerilor pe alte piețe

Economie by Kristina Reştea - oct. 27, 2021 0 352

Întreprinderile Mici și Mijlocii din domeniul producție de mobilier vor să își extindă afacerile în Statele Unite sau chiar în Egipt. Expansiunea ar urma să fie susținută printr-un proiect internațional la care participă opt clustere, printre care și Cluster Mobilier Transilvan. Proiectul de 36 de luni are un buget total de 549.248 euto (grant) și 61.026 de euro (finanțare privată).

Aproape 70 de companii europene au participat la primul eveniment public al proiectului Furniture Go International (FGOI), un proiect finanțat de Comisia Europeană, transmit organizatorii. În primul an al proiectului, scopul este de a potrivi portofoliul de produse al IMM-urilor participante cu nevoile de pe piețele țintă.

Evenimentul de lansare a fost organizat în format hibrid de cele 8 clustere europene care conduc proiectul și a avut între participanți cel puțin 5 IMM-uri asociate cu fiecare dintre clustere. Apelul de participare e deschis pentru IMM-urile din industria mobilierului, industria lemnului și decorațiunilor, care își doresc să facă export în afara Uniunii Europene.

Inițiatorii proiectului spun că acesta se va concentra pe implementarea unei strategii comune de internaționalizare și că inițiatva ar trebui să le permită firmelor să ajungă pe noi piețe. Printre acestea: Statele Unite, Canada, Egipt și Africa de Sud. Pe parcursul a 3 ani, proiectul include analize de piață, misiuni comerciale, activități internaționale de matchmaking și stabilirea de contacte permanente pe fiecare dintre cele 4 piețe de interes, astfel încât IMM-urile să fie ajutate de la fața locului să depășească eventualele obstacole.

Sunt implicate clustere din Bulgaria, Republica Cehă, România, Spania, Slovenia, Suedia. Principala provocare identificată pentru exporturile în afara UE este lipsa de informații viabile și actuale despre piețele vizate, problemă identificată de 59% dintre respondenții la un chestionar realizat cu ocazia lansării proiectului. Alte provocări importante sunt deficiența reprezentanței pe astfel de piețe externe și lipsa unor cunoștințe de logistică (53%), precum necunoașterea legislației, a cerințelor tehnice și a responsabilităților pe care producătorul trebuie să și le assume pe piețe externe (38%), cât și transportul și diferențele interculturale.

Reprezentanții IMM-urilor au votat în majoritate (40%) pentru extinderea afacerilor în SUA, în timp ce Egiptul a fost destinația de export cel mai puțin votată (13%). “Lucrurile s-au schimbat rapid în sesiunea de întrebări și răspunsuri care a încheiat evenimentul. Unii dintre participanții care au deja experiență cu parteneri de afaceri egipteni au subliniat faptul că este în plină construcție o nouă capitală la periferia Cairo, concepută pentru a găzdui 6,5 milioane de locuitori. Noua capitală administrativă a Egiptului va costa aproximativ 40 de miliarde de dolari. Și, după cum a spus un reprezentant al IMM-urilor, „vor avea nevoie de multă mobilă””, spun reprezentanții clusterului român de mobilă.

Cine duce proiectul

Furniture Go International (FGOI) este un proiect condus de opt clustere din șase țări europene și finanțat de Comisia Europeană. Se așteaptă ca între 50 și 100 de întreprinderi mici și mijlocii din industria mobilei și industriile conexe să participe direct la acest proiect care este 100% orientat spre rezultate. Clusterele participante sunt: CMT – Cluster Mobilier Transilvan (România; cunoscut internațional ca TFC – Transylvanian Furniture Cluster), HABIC – Association Cluster of Habitat, Wood, Office and Contract Sector (Spania), WIC – Wood Industry Cluster (Slovenia), KCN – Cluster of Czech Furniture Manufacturers (Republica Cehă), ICS – Interior Cluster Sweden (Suedia), PWC – PRO WOOD Regional Cluster (România), BFC – Bulgarian Furniture Cluster (Bulgaria) și HCB – Habitat Cluster Barcelona (Spania). Combinate, ele adună peste 500 de companii, majoritatea IMM-uri producătoare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare