Închide

Pro TV: Greșelile în lanț făcute de familia din Cluj care a murit electrocutată în piscină

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 20, 2024 0 319

Doi soți din Cluj și fiul lor, în vârstă de 46 de ani, au murit în împrejurări neclare, într-o piscină gonflabilă din curtea casei.

Anchetatorii iau în calcul ipoteza electrocutării, din cauza unui sistem improvizat. Potrivit anchetatorilor, părinţii disperaţi ar fi încercat să îşi salveze fiul, dar s-au prăpădit şi ei. Deasupra bazinului din curte treceau mai multe fire de curent. Fiul era în apă, când, se pare, un fir s-a rupt. El a fost primul care s-a electrocutat. Mama lui ar fi sărit să-l salveze, dar curentul a trecut și prin corpul ei. Martor la scene a fost tatăl de 76 de ani, ultimul care a încercat să-și scoată de acolo familia. A murit, însă, și el, după cum arată Știrile Pro TV.

Familia locuia într-o casă de la marginea orașului, în zona Coloniei Sopor, lângă o pădure. În acest caz a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă. Procurorii trebuie să stabilească ce s-a petrecut în curtea casei, însă au o misiune dificilă pentru că locuința este într-o zonă izolată și nu sunt martori.

Specialiștii spun că este esențial ca toate instalațiile electrice din jurul piscinelor să respecte standardele de siguranță. Cablurile trebuie să fie izolate corespunzător și amplasate la distanțe sigure de bazin.

Andrei Croitoriu – inginer electrotehnist: „Trebuie să înțelegem că apa este un excelent conductor de electricitate. Atunci când un cablu electric ajunge în apă, curentul electric se poate răspândi rapid și poate crea un câmp electric periculos. Acest curent electric poate perturba funcționarea normală a sistemului nervos și a mușchilor, inclusiv a inimii, ceea ce poate duce la stop cardiac și, în consecință, la moartea instantanee.”

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare