Închide

Primul 11 al marilor absenți de la Campionatul Mondial din Qatar

Sport by Actual de Cluj - nov. 19, 2022 1 209

Duminică începe Campionatul Mondial din Qatar. Partida de deschidere va fi cea dintre țara gazdă și Ecuador și va fi transmisă pe TVR 1, începând cu ora 18:00.

Presa spaniolă a alcătuit primul 11 al marilor absenți de la CM

Gianluigi Donnarumma (23 de ani), portarul italian al lui PSG, a fost ales de spaniolii de la Sport Nacional drept portarul primului 11 al marilor absenți.

În apărare se regăsesc Milan Skriniar (27 de ani), stoperul slovac al celor de la Inter Milano, Leonardo Bonucci (35 de ani), fundașul central al lui Juventus, și David Alaba (30 de ani), fundașul austriac al campioanei Europei, Real Madrid.

La mijlocul terenului se regăsesc Riyad Mahrez (31 de ani), fotbalistul algerian al lui Manchester City, N’Golo Kante (31 de ani), mijlocașul defensiv francez al lui Chelsea, Wilfred Ndidi (25 de ani), mijlocașul lui Leicester City, Marco Verratti (30 de ani), jucătorul celor de la PSG și Luis Diaz (25 de ani), extrema stângă a lui Liverpool.

Cei doi mari atacanți care nu vor juca la Campionatul Mondial sunt Erling Haaland (22 de ani), vârful norvegian al campioanei Angliei, Manchester City, și Mohamed Salah (30 de ani), fotbalistul egiptean al vicecampioanei Europei, Liverpool.

Primul 11 al marilor absenți de la Mondial (3-5-2): Donnarumma – Skriniar, Bonucci, Alaba – Mahrez, Kante, Ndidi, Verratti, Luis Diaz – Salah, Haaland.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare