Închide

Primarul Emil Boc susține că PNL va face reorganizarea administrativ-teritorială a României, însă după alegeri

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 21, 2023 0 316

Reorganizare administrativ-teritorială a României va fi făcută de PNL, mai devreme sau mai târziu, dar nu în prag de alegeri, spune primarul Emil Boc, citat de digi24.ro. Recent, mediul de afaceri din țară, a făcut o propunere concretă autorităților centrale de a reduce numărul de județe din România la 15, dar și numărul de comune și orașe, tocmai pentru realizarea unor economii la bugetul de stat și pentru a reduce birocrația.

 

„Să vedem câte unități avem nevoie să fie funcționale. Sunt locuri unde trebuie să fie comune mai mici, altele mai mari, în funcție de dimensiunea lor demografică, de serviciile de care beneficiază populația. Adică nu poți să iei mecanic, trebuie să analizezi funcțional. România va fi obligată s-o facă, mai devreme sau mai târziu, pentru că nu se va mai putea. Vom ajunge ca la boală. Vedem că ne sufocăm. Trebuie făcut, cu cât mai repede, cu atât mai bine.  Mai devreme sau mai târziu, PNL va face această reformă. Sunt convins că nu e momentul acum. În prag de an electoral nu se face o reformă în acel moment, pentru că ar fi distorsionată. După 2024”, a declarat primarul Emil Boc, citat de digi24.ro.

De cealaltă parte, un alt lider al PNL, Ilie Bolojan, fost primar al Oradei, acum președinte al CJ Bihor, cel care a încercat o reorganizare pe cont propriu, prin referendum, susține măsuri de redimensionare a personalului din instituțiile publice, măsură pe care a aplicat-o deja la nivel forului administrativ județean pe care o conduce.

„O bună parte din instituțiile centrale dar și locale au personalul supradimensionat, cel puțin raportat la angajații din sectorul privat din România și cel puțin la serviciile pe care le prestează către populație.  Partea de reducere de personal în scopul eliminării unei părți din pierderile aparatului public din România trebuie să rămână o opțiune”, susține Bolojan, citat de aceeași sursă.

Camera de Comerț și alte organizații care reprezintă mediul de afaceri din România au cerut recent reorganizarea teritorial-administrativă a țării prin reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15, redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitor dar și redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.

Detalii: Reorganizarea teritorial-administrativă, propăvăduită și de primarul Emil Boc în ultimii ani, cerută de mediul de afaceri din România. Propunere concretă: reducerea numărului de județe de la 41 (plus București), la 15

sursă foto: https://uniunea.ro/harta-romaniei/

Nici un comentariu

Scrie un comentariu