Primarul din Cluj-Napoca Emil Boc pierde fotoliul de președinte al Asociației Municipiilor din România, ieri a fost aleasă în funcție primărița din Craiova, Olguța Vasilescu, Boc rămâne președinte executiv
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 17, 2025 0 140

Primarul din Cluj-Napoca Emil Boc pierde fotoliul de președinte al Asociației Municipiilor din România, ieri a fost aleasă în funcție primărița din Craiova, Olguța Vasilescu, cu unanimitate de voturi.
La alegerile asociației, de ieri de la sediul din București, Boc a fost ales în funcția de președinte executiv, iar cele două funcții de prim-vice președinte au revenit lui Ciprian Ciucu – primarul Sectorului 6 București și, respectiv lui Ionuț Pucheanu – primarul din Galați. ”La alegerea Liei Olguța Vasilescu în funcția de președinte al AMR au contat experiența sa în administrația locală și centrală și realizările din municipiul Craiova avute, de-a lungul ultimilor 12 ani, sub conducerea sa”, arată Asociația Municipiilor. Vasilescu are în CV patru mandate de parlamentar, unul de ministru și este la al patrulea mandat de primar în Craiova. Totodată este prima femeie din România care a ocupat funcția de primar al unei reședințe de județ și este ministrul care a realizat reforma salarizării în administrația publică locală și centrală.
Până anul acesta, Lia Olguța Vasilescu a fost vicepreședinte al AMR.
Structura noului Comitet Director:
* Lia Olguța Vasilescu – Primarul municipiului Craiova, Președinte AMR.
* Emil Boc – Primarul municipiului Cluj-Napoca, Președinte executiv AMR.
* Ionuț-Florin Pucheanu – Primarul municipiului Galați, Prim-vicepresedinte AMR.
* Ciprian Ciucu – Primarul Sectorului 6, Prim-vicepreședinte AMR.
* Dan Bobouțanu – Primarul municipiului Hunedoara, Vicepreședinte AMR.
* Florin Alin Birta – Primarul municipiului Oradea, Vicepreședinte AMR.
* Daniel Cristian Stan – Primarul municipiului Târgoviște, Vicepreședinte AMR.
* Călin Laurențiu Bibarț – Primarul municipiului Arad, Vicepreședinte AMR.
* Cristian Gentea – Primarul municipiului Pitești, Vicepreședinte AMR.
* Viorel Marian Dragomir – Primarul municipiului Brăila, Secretar General AMR.
* Gabriel Codruț Pleșa – Primarul municipiului Alba Iulia, Purtător de cuvânt AMR.
Membri:
* Daniel Băluță – Primarul Sectorului 4
* Mihai Chirica – Primarul municipiului Iași
* Mircia Gutău – Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea
* Vergil Chițac – Primarul municipiului Constanța
* Cristi Valentin Misăilă – Primarul municipiului Focșani
* Arpad – Andras Antal – Primarul municipiului Sfântu Gheorghe
* Marius Vasile Screciu – Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin
* Astrid-Cora Fodor – Primarul municipiului Sibiu
* Marcel-Laurențiu Romanescu – Primarul municipiului Târgu Jiu
* Gabor Kereskenyi – Primarul municipiului Satu Mare
* Florin-Tiberiu Iacob-Ridzi – Primarul municipiului Petroșani
* Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu – Primarul municipiului Bacău