Închide

Primăria pune umărul să dezvolte un ecositem de inovare în oraș și lansează un fond de finanțare pentru inițiativele antreprenoriale ale tinerilor din Cluj

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - oct. 12, 2021 0 342

Un nou mecanism de finanțare – Fondul de Inovare și Experiment Cluj – este disponibil începând cu acest an pentru tineri. Toți cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani care aplică în acest program pilot au șansa să primească o finanțare de până la 50.000 de euro pentru ideile lor inovatoare. Dacă această primă ediție a FIX Cluj se va dovedi de succes, Primăria este pregătită să investească până în 2027 o sumă de 3,5 milioane de euro în susținerea programului, alături de Fundația Bodnar și clusterul de educației C-EDU, ceilalți parteneri din proiect.

„Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Clusterul de Educație C-EDU și Fundația Botnar, lansează primul fond de inovare dedicat finanțării inițiativelor antreprenoriale ale tinerilor clujeni.
FIX CLUJ – este singurul program din România realizat în cadrul unui proces de co-design al ecosistemului de inovare (clustere, universități și startup-uri cu susținerea administrației publice locale clujene), fiind susținut financiar în același fel. Acest program le oferă practic tinerilor din Cluj-Napoca și zona metropolitană un suport de învățare și finanțare de tip pre-seed – pentru a putea să își testeze potențialul de inovare de la vârste mult mai timpurii decât le oferă alte programe care funcționează în piață, în acest moment. Mecanismul de finanțare are la bază câteva principii clare, care pot să îl transforme într-un model de bune practici la nivel european: să aibă la bază contribuții din mediul privat, administrația publică, dar și din societatea civilă; programe de mentorat și cursuri de antreprenoriat pentru tinerii care vor beneficia de acest mecanism de finanțare; evaluarea calitativă a propunerilor candidaților și susținerea acestora în fața unui juriu format din experți (pitching); mecanism de finanțare super simplu, fără “un milion de garanții, hârtii și dosare”; fără obligația de a returna banii în cazul unui eșec; iterații anuale, adaptate și actualizate în baza feed-back-ului obținut atât de la beneficiari, cât și de la investitori; co-design al arhitecturii cu actorii din ecosistem”, a explicat directorul de dezvoltare din Primărie, Ovidiu Cîmpean.

Programul FIX Cluj se adresează tinerilor între 16 și 26 de ani care locuiesc, învață sau lucrează în Cluj-Napoca. Aceștia pot aplica pe site-ul dedicat finanțării (fixcluj.eu) în perioada 11 octombrie – 15 noiembrie daca au idei inovatoare de aplicații sau alte inițiative antreprenoriale. În primă fază, proiectele depuse vor fi evaluate de un juriu și se vor alege (în 2 decembrie) maxim 40 de aplicații care vor primi o finanțare de 3000 de euro. După această fază, cei calificați vor beneficiar de un program de mentorat antreprenorial după care își vor prezenta din nou ideile și se vor selecta (în 10 aprilire 2022) maxim 10 aplicații care vor primi câte o finanțare de 12.000 de euro. Iarăși va urma un program de mentorat astfel că, în 5 iunie 2022 urmează să se aleagă 4 aplicații finnaliste care vor primi câte o finanțare de 35.000 de euro. Premiile se vor vira în conturile societăților comerciale înființate în scopul implementării ideilor de afaceri câștigătoare.

Ovidiu Cîmpean a mai spus că, dacă această primă ediție a Fondului de Inovare și Experiment Cluj (2021-2022) se va dovedi un succes, Primăria își propune cu ceilalți parteneri din proiect – clusterul de educație C-EDU, Fundația Botnar, mediul privat și actorii relevanți din societatea civilă – să investească până în 2027 în acest mecanism de finanțare a inovării și antreprenoriatului peste 3,5 milioane de euro.

Calendar program FIX CLUJ

11.10 – 15.11 2021:

Înscrierea ideilor în program

16.11 – 30.11 2021:

Verificarea eligibilității aplicanților și sesiune de pitching

02.12 2021:

Anunțarea a maxim 40 de aplicații care primesc finanțări de 3.000 Euro

10.01 – 31.03 2022:

Program de educație antreprenorială și mentorat

04.04 – 10.04 2022:

Demo Week 1 și selecția a maxim 10 aplicații care primesc 12.000 Euro

11.04 – 29.05 2022:

Program de mentorat

30.05 – 05.06 2022:

Demo Week 2 și selecția a maxim 4 aplicații care primesc 35.000* Euro

Criterii de selecție: 

● Furnizarea de informații corecte și complete prin intermediul formularului;
● Caracterul inovator al ideii/inițiativei propuse;
● Potențialul aplicantului / a ideii propuse raportat la scopul și obiectivele Programului;
● Potențialul echipei care se înscrie în program cu o idee/inițiativă pre-existentă;
● Specificul ideii/inițiativei, viabilitatea acesteia și capacitatea aplicantului de a dezvolta ideea/inițiativa
până la implementarea efectivă;
● Prezentarea ideii/start-up-ului cu care Aplicantul s-a înscris în prezentul Proiect;
● Existența unor surse pre-existente de finanțare sau suport (doar pentru aplicanții care se înscriu în
proiect cu un start-up preexistent)

 

Sursă foto: CIIC Cluj Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare