Închide

Primăria Florești, locul 1 în România la cheltuiala pentru luminițele de Crăciun

ActualitateSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - dec. 15, 2021 0 3224

Primăriile din România au cheltuit peste 27 de milioane de lei prin achiziție directă pentru iluminatul festiv din acest an, potrivit datelor încărcate în sistemul electronic de achiziții publice, informează hotnews.ro.

Comuna Florești de lângă Cluj e lider detașat în topul comunelor din România. Potrivit datelor din SEAP, administrația din Florești a încheiat un contract pentru iluminatul festiv, prin achiziție directă, în valoare de 378.000 de lei, contract atribuit companiei  NEON LIGHTING pentru lucrări de instalare echipamente iluminat festiv.

Potrivit platformei de verificare a firmelor confidas.ro, firma din județul Cluj a fost înființată în 1994 și are următorul acționariat: Cosma Augustin Dorinel (50%) și Nemeth Ioan (50%). Firma a avut 2002 contracte cu statul. În 2020 a raportat o cifră de afaceri de peste 42 milioane lei și un profit net de 3,1 milioane lei.

Următoare comună din țară în clasament la cheltuielile pentru iluminatul de sărbători este Plugari din județul Iași, cu 151.000 de lei, iar pe locul 3 e comuna Cața, județul Brașov, cu 139.000 lei cheltuiți.

Orașele cu cele mai mari achiziții directe pentru iluminatul festiv sunt: Drobeta Turnu Severin, Târgu Mureș și Mangalia.

Ca un exemplu, Floreștiul a cheltuit mai mult pe iluminat de sărbători (378.000 lei) decât primăria din Târgu Mureș (352.000 de lei).

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu