Închide

Primăria caută idei și voluntari pentru Zilele Clujului care vor avem loc la finalul lunii mai

ActualitateFestival by Actual de Cluj - mart. 30, 2026 0 90

zilele clujului

Zilele Clujului vor avea loc în acest an în perioada 21–24 mai, iar pregătirile pentru unul dintre cele mai mari evenimente ale orașului au început deja. Primăria Cluj-Napoca a lansat un apel public pentru voluntari și pentru cei care doresc să contribuie cu idei de activități.

Reprezentanții administrației locale anunță că ediția din acest an se dorește a fi una construită împreună cu comunitatea, motiv pentru care îi invită pe clujeni să se implice direct, fie în organizare, fie prin propuneri de evenimente.

Cei interesați să facă parte din echipa de voluntari pot completa o cerere online, urmând să participe la organizarea activităților și la coordonarea evenimentelor din cele patru zile.

În paralel, sunt așteptate și propuneri de activități care să completeze programul oficial. Organizatorii spun că își doresc un program divers, care să reflecte spiritul orașului și să aducă împreună comunitatea, indiferent că este vorba despre cultură, sport, educație sau inițiative din zona de inovație.

Propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail zileleclujului@primariaclujnapoca.ro, până la data de 17 aprilie 2026.

Zilele Clujului sunt unul dintre cele mai importante evenimente anuale din oraș, adunând în mod tradițional zeci de mii de participanți la concerte, spectacole și activități desfășurate în mai multe zone din Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu