Închide

Primar de comună din Cluj, acuzat de conflict de interese după ce a semnat contracte cu el însuși

Administrație by Actual de Cluj - dec. 09, 2015 0 400

Primarul unei comune din Cluj e acuzat de conflict de interese de către  Agenția Națională de Integritate, care spune că acesta ar fi semnat două contracte cu el însuși.

Primarul din Sânmărtin, Ioan Fârtan, e acuzat de ANI de conflict de interese după ce a semnat și derulat două contracte încheiate între Primăria comunei Sânmartin și Asociația Crescătorilor de Taurine Sânmartin, asociație al cărei președinte a fost el însuși, între 17 iunie 2003 și 7 februarie 2012. „Prin semnarea și derularea celor două contracte s-au realizat foloase patrimoniale pentru Asociația Crescătorilor de Taurine Sânmartin din partea căreia persoana evaluată a beneficiat de foloase de orice natură în calitate de președinte al Asociației”, arată ANI.

Agenția îl acuză pe Fârtan că a încălcat articolul 301 din Codul Penal, potrivit căruia ‘fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică’.

L-am sunat pe primar ca să-i cerem părerea legat de acuzațiile ANI și acesta s-a arătat foarte surprins că s-a ajuns aici: „nu știu dacă sunt în conflict de interese; dacă dânșii așa au constatat…noi nu am avut financiar nimic de câștigat, primăria cu asociația cu asociația a avut doar contract de pășunat. Asociația nu plătea nimic, doar impozitul”.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ce ar trebui acum să deschidă dosar penal care să verifice cele spuse de ANI.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu