Închide

Premierul Ciucă a anunțat noi măsuri pentru scăderea tarifelor la facturile de energie și de gaze

ActualitateSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - ian. 18, 2022 0 135

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seară că guvernul va lua o serie de măsuri pentru scăderea facturilor la gaze și curent prin OUG. El a explicat că, în urma unui acord al coaliției, plafonul la energie electrică şi la gaz va scădea, iar limita de consum va creşte.

„Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per KW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic, reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se vor percepe 0,68 bani pe KW. Pentru IMM, pentru consumatorii mari, non casnici, va fi plafonat preţul la un leu pe KW. La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de KW. De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per KW. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW”, a spus Ciucă, la Parlament, conform g4media.ro.

Măsurile se vor aplica de la 1 februarie la 31 martie.

„Impactul bugetar este de 3 miliarde de lei. Sunt 1 milion de facturi trimise greșit. Nu se renunță la liberalizarea pieței”, a mai spus Ciucă.

Toate partidele din coaliția de guevrnare ar fi agreat să adopte măsurile prin OUG, cu începere de la 1 februarie, potrivit surselor G4Media.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu