Închide

Premieră la Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj, pe urmele tărâmurilor de origine ale ungurilor

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 07, 2024 0 84

Premieră la Teatrul de Păpuși ”Puck” din Cluj: ”Faptele minunate ale lui Kőrösi Csoma Sándor”

Viața exploratorului, filologului și tibetologului maghiar Kőrösi Csoma Sándor este inspirația pentru spectacolul ”Faptele minunate ale lui Kőrösi Csoma Sándor”/ ”Kőrösi Csoma Sándor csodálatos cselekedetei”, a cărui premieră e programată sâmbătă la teatrul de păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca, cu reprezentații la orele 11 și 17. Traseul poveștii urmează locațiile indicate în cartea autorului contemporan Molnár Vilmos, operă omonimă din care s-a inspirat și spectacolul secției maghiare de la Teatrul de Păpuși.
”Pe drumul lui, eroul spectacolului personaje reale și mitice cum ar fi profesorul de logică din colegiul din Aiud – cinic și nihilist, grupul funcționarilor publici – refractari la eliberarea pașaportului personal, Evreul și Arabul, doi neguțători certați pe te miri ce, Diavolul și Bunul Dumnezeu, Moartea, prințul Siddhartha Gautama, zis „Cel Treaz”, adică Buddha”, arată instituția de cultură. La capătul drumului pe tărâmul de dincolo îl va cunoaște și pe poetul Petőfi Sándor.
Cunoscător a peste 13 limbi vii și câteva limbi dispărute, Kőrösi Csoma Sándor pornește în noiembrie 1819, la vârsta de 35 de ani, în Orientul Apropiat, urmând peste câțiva ani de explorări calea către mănăstirea budistă din Zanskar din Munții Hindukuș, din Asia Centrală, pentru a-și duce la împlinire misiunea propusă din tinerețe: găsirea tărâmurilor de origine ale ungurilor.

Pe lângă datele biografice mai mult sau mai puțin cunoscute de către public, spectacolul ”Faptele miraculoase ale lui Kőrösi Csoma Sándor” adaugă elemente fantastice pline de haz și tâlc la legendele născute din viața celui mai vestit secui-maghiar din Transilvania.

Autor este Molnár Vilmos, iar regia și dramaturgia sunt semnate de Varga Ibolya.  Spectacolul este prezentat în limba maghiară, durează aproximativ 50 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Fondului Cultural Național al Ungariei.

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare