Închide

Pompierii din Cluj prezintă o expoziție sâmbătă noaptea, unde altundeva decât în Turnul Pompierilor, deschis recent

Actualitate by Actual de Cluj - mai 12, 2023 0 259

Pompierii din Cluj prezintă o expoziție sâmbătă noaptea, când în mai multe locații din Europa e organizată Noaptea Muzeelor, unde altundeva decât în Turnul Pompierilor, deschis recent.

Expoziția e o invitație la o călătorie prin trecutul și prezentul pompierilor clujeni, a căror primă atestare documentară datează din epoca romană. Pentru a înțelege și mai bine istoria salvatorilor clujeni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al Județului Cluj invită clujenii la Turnul Pompierilor, sâmbătă 13 mai între orele 18 și 24. Pompieri îmbrăcați în costume de epocă vor oferi clujenilor un tur ghidat pe strada Tipografiei, iar publicul va putea vedea două hipo-pompe de colecție din secolul XX, precum și tehnica modernă de intervenție.
Turul include o vizită în Turnul Pompierilor, proaspăt reabilitat, unde e amenajată o expoziție inedită cu artefacte și uniforme folosite de către pompieri.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu