Închide

Polițiștii din Cluj au făcut bani de-un apartament în 5 zile, din amenzi

ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 24, 2015 0 196

Amenzi cât de-un apartament în cel mai scump oraș din țară, în doar cinci zile – acesta e bilanțul polițiștilor din Cluj, care au descins pe străzile din Cluj-Napoca, între 18 și 23 decembrie.

E un plan de acțiune, numit „Sărbători de Iarnă în Siguranţă”, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare sărbătorilor – iar rezultatele, în doar cinci zile, sunt spectaculoase: 70 infracțiuni constatate și nu mai puțin de 1.245 amenzi aplicate, adică aproape 250 de amenzi în fiecare zi. În total acestea numără 240.000 lei, adică peste 53.000 de euro.

Cele mai multe amenzi aplicate se referă la ilegalități privind regimul circulației publice – 898 amenzi din cele 1.245. Aproape 200 dintre acestea le-au fost aplicate șoferilor vitezomani, și alte zece șoferilor prinși băuți la volan. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 90 permise de conducere şi au retras 26 certificate de înmatriculare.

Tot în aceste cinci zile polițiștii au verificat și firme, într-o acțiune care a numărat 192 controale. Au verificat 89 firme și 103 persoane fizice care desfășoară comerț și au aplicat 65 amenzi, în valoare de 55.000 de lei. Polițiștii au constatat și cinci infracțiuni, dintre care două pentru evaziune fiscală, și au confiscat marfă de peste 3.800 lei.

Să mai spunem că polițiștii au aplicat și mai bine de 300 de amenzi, în valoare de peste 91.000 de lei, într-o acțiune de combatere a furtului de lemne și a vânzării ilegale de pomi de Crăciun – plus 24 de controale împotriva furturilor de animale, unde bilanțul e 181 sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 55.000 lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu