Ploi, ninsori și viscol în toată țara până duminică. Temperaturile scad până la -12 grade
Actualitate by Actual de Cluj - feb. 19, 2026 0 153
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă în perioada 20 februarie, ora 2:00 – 22 februarie, ora 10:00, care anunță precipitații în aproape toată țara, polei, viscol și o răcire accentuată a vremii.
Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor se va extinde dinspre regiunile vestice și va cuprinde majoritatea zonelor. În Banat și Crișana vor predomina ploile, în timp ce în Moldova și la munte va ninge. În restul teritoriului sunt așteptate precipitații mixte. În seara zilei de vineri și în noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina ninsorile.
Cantitățile de apă vor fi, local, de 10–15 litri pe metru pătrat și izolat pot depăși 20–25 l/mp. Pe spații mici se va forma polei sau ghețuș, iar stratul de zăpadă depus va avea, în medie, grosimi de 5–15 centimetri.
Vineri, vântul va avea intensificări temporare în vestul țării și la munte, apoi, din orele amiezii și până sâmbătă seara, și în regiunile estice și sud-estice. Vitezele vor fi în general de 40–55 km/h, iar la altitudini mari rafalele pot ajunge la 70–90 km/h. Temporar va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Vremea va fi rece vineri în Moldova și nord-estul Munteniei, unde temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 2 grade. Sâmbătă se va răci în cea mai mare parte a țării, maximele urmând să fie cuprinse între -6 și 4 grade. Temperaturile minime vor coborî, în general, între -12 și -2 grade, iar în nordul Moldovei va fi ger.
