Platformă de locuri de muncă: Județul Cluj are cele mai mari salarii după București, în acest început de an
Economie by Kristina Reştea - mart. 09, 2023 0 284
Bucureștiul conduce clasamentul zonelor cu cele mai mari salarii din acest început de an, fiind urmat de Cluj și Timiș, conform datelor centralizate de platforma de locuri de muncă eJobs.
Cu aproape 70.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro de la începutul anului și până acum, piața muncii este una favorabilă candidaților, în timp ce angajatorii continuă să se confrunte cu deficit de candidați, spun reprezentanții din piața muncii. În ceea ce privește numărul de locuri de muncă, situația este similară cu aceeași perioadă a anului trecut, dar din punctul de vedere al numărului de înscrieri se observă o ușoară creștere, de la 2,08 milioane de aplicări din ianuarie până în martie 2022 până la 2,1 milioane în același interval din 2023.
„Pentru foarte multe categorii de candidați rămâne relativ ușor să își schimbe locul de muncă, dar, mai important este faptul că reușesc să facă acest lucru în condițiile pe care ei le stabilesc. Iar aici mă refer la salariu, beneficii, program și așa mai departe. Se află în poziția în care nu trebuie să facă foarte multe concesii. Vedem, de exemplu, multe județe și domenii în care media salarială a crescut cu cel puțin 10% față de anul trecut”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.
Pe de altă parte, rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022 este 15,1%, conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial al eJobs, zonele/ județele cu cele mai mari salarii din acest început de an au fost București, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei (comparativ cu 4.500 de lei în 2022); Cluj, cu 4.800 de lei (versus 4.100 de lei în 2022), Timiș (4.700 de lei vs. 4.000 în 2022) sau Sibiu, care, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei, este județul care a înregistrat cele mai mari creșteri față de anul trecut, când media salarială pe județ era de 3.500 de lei. În Brașov, Iași și Ilfov vorbim despre salarii medii nete de 4.000 de lei, cu aproximativ 15% mai mult decât la finalul lui 2022.
Și statisticile oficiale plasează Clujul pe locul 2, după București, la acest capitol, dar datele arată sume mai mari. Astfel, potrivit Direcției Regionale de Statistică Cluj, câștigul salarial mediu net în luna decembrie 2022, în județul Cluj a fost de 5209 lei, mai mare cu 199 lei comparativ cu luna anterioară și cu 604 lei mai mare față aceeași lună a anului 2021. Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Cluj, realizat în luna decembrie 2022, a fost mai mare cu 18,4 %, ceea ce clasează județul Cluj pe locul 2 după Municipiul București.
Potrivit eJobs, apar schimbări în clasamentul județelor în care se câștigă cel mai puțin și, dacă, acum câteva luni primele locuri erau ocupate de Gorj, Vaslui, Bacău, Mehedinți și Ialomița, la începutul acestui an regăsim județe precum Vrancea, Vâlcea, Galați, Suceava și, din nou, Vaslui. Pentru aceste județe, mediile salariale raportate de Salario variază între 3.000 și 3.400 de lei net, pe lună.
Care sunt cele mai bine plătite domenii, conform ofertelor salariale
„Din perspectiva domeniilor, lucrurile sunt mult mai stabile, însă doar în sensul succesiunii lor în ierarhie pentru că, altfel, și aici vorbim despre creșteri salariale față de anul trecut. Cu alte cuvinte, IT-ul continuă să fie cel mai bine plătit domeniu din România, cu câștiguri medii nete de 7.020 de lei pe lună (versus 6.000 de lei în 2022)”, completează Bogdan Badea.
Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 6.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din banking câștigă, în medie, 5.500 de lei lunar (vs 4.300 în 2022), iar cei din telecomunicații și automatizări 5.000 de lei (în creștere de la 4.200 de lei). Pragul de 4.500 de lei a mai fost depășit, la acest început de an, de angajații din auto / echipamente și petrol / gaze (4.800 de lei), e-commerce (4.700 de lei), marketing (4.500 de lei) sau asigurări (4.500 de lei).
„Vedem, de asemenea, o medie salarială de 5.000 de lei pentru joburile remote. Deși numărul lor în platformă este în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, candidații mențin un interes crescut pentru acestea și aplică în consecință, motiv pentru care ele se pot transforma într-un avantaj competitiv pentru acei angajatori care au dificultăți în a găsi suficienți candidați în piață”, explică Bogdan Badea. Pentru joburile din afara țării, media salarială netă este, potrivit datelor Salario, de 10.000 de lei, pe lună.