Platforma cetățeanului digital, lansată de Primăria Florești
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - feb. 21, 2024 0 467
Platforma 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐃𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥 a fost lansată de Primăria Florești. Potrivit primarului Bogdan Pivariu este vorba de un pas important în proiectul de modernizare a Floreștiului.
“Prin această nouă platformă lansată astăzi, reducem semnificativ timpul de așteptare al cetățenilor în interacțiunea cu Primăria Florești. Pe platforma digitală, cetățenii vor putea plăti taxe și impozite online, precum și depune și primi documente pentru diverse activități. Prin înrolarea pe platforma www.floresticluj.ro și prin utilizarea aplicației Florești Digital, aveți acces la servicii publice în mod facil și automatizat, toate fiind realizate în condiții de securitate maxime. Această optimizare a proceselor este crucială pentru eficientizarea procedurilor și creșterea productivității în administrație, facilitând totodată viața de zi cu zi atât a cetățenilor, cât și a funcționarilor publici”, a arătat primarul Bogdan Pivariu.
El a arătat că gama de servicii digitale va continua să crească în timp. “Accesul la platformă este intuitiv și integrează platforma pentru identitate digitală ROeID. Digitalizarea reprezintă un proiect crucial și un pas necesar pentru comunitatea din Florești”, a mai arătat oficialul.
Platforma digitală în versiunea web
https://se.floresticluj.ro/cmsSE/
Aplicația Florești Digital se poate descărca din App Store
https://apps.apple.com/ro/app/floresti-digital/id6447356469
sau din din Google Play
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.indsoft.sesizariFloresti.