Închide

Piața de flori de pe pitoreasca stradă Potaissa din centrul Clujului se extinde prima dată în 3 ani

Actualitate by Actual de Cluj - mai 30, 2019 0 490

Singurul eveniment de street delivery deghizat într-o piață de flori, pe una dintre cele mai pitorești străzi din Cluj-Napoca, se extinde în acest an – cu închiderea circulației pe strada Potaissa, unde are loc festivalul, de la intersecția cu strada Napoca și până în capătul acesteia, la intersecția cu strada Universității, pentru prima dată.

E a treia ediție a Pieței de Flori Altfel iar în acest an aceasta e organizată între 14 și 16 iunie. „La a treia ediție suprafața de desfășurare a evenimentului crește odată cu închiderea traficului auto în zonă după multă vreme și transformarea străzii Potaissa într-o veritabilă pietonală (de la intersecția cu strada Napoca și până la intersecția cu strada Universității”, spune organizatorul Andi Daiszler.

Piața de Flori găzduiește în aceste trei zile florării, producători locali și floriști. „Între 14 și 16 iunie clujenii de toate vârstele sunt așteptați pe Strada Potaissa pentru a participa la cea mai nonconformistă piață de flori a orașului. De această dată, dimensiunile pieței de flori se dublează față de anii precedenți, evenimentul desfășurându-se pe un areal cuprins între intersecția cu strada Napoca și intersecția cu strada Universității. Drept urmare, pe strada Potaissa și Fortăreței parțial accesul auto va fi restricționat în weekendul 14-16 iunie cu acordul vecinilor”, arată Daiszler.
Piața de flori altfel va fi deschisă tututor clujenilor între orele 10-23 vineri, sâmbătă și duminică, interval în care sunt programate ateliere și spectacole pe scena care va fi deschisă în acest an la curbura zidului medieval al fostei cetăți a Clujului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu