Peste patru mii de elevi susțin examenul de evaluare națională în acest an la Cluj, examenul începe săptămâna viitoare
Educaţie by Actual de Cluj - iun. 18, 2021 0 57
Peste patru mii de elevi susțin examenul de evaluare națională în acest an la Cluj, examenul începe săptămâna viitoare.
Sunt mai exact 4.028 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Cluj care susțin examenul de evaluare națională în acest an, dintre care covârșitoarea majoritate – peste trei mii – provin din mediul urban.
Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată joi 24 iunie de proba la matematică și vineri de proba la limba și literatura maternă. Examenul are loc în peste o sută de centre de examen. Comisia județeană de organizare a examenului a aprobat un număr de 49 de solicitări privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor care vizează prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise, asigurarea de săli separate pentru elevii care prezintă tulburări specifice de învățare, prezența unui însoțitor pentru elevii cu tulburări din spectrul autist, prezența interpreților limbajului mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, utilizarea instrumentelor specifice de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere și respectiv susținerea probelor scrise la domiciliul elevilor sau în spital.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primarul Emil Boc se plânge că trenul metropolitan din Cluj e blocat de exproprieri: «Vor începe lucrări în zonele unde nu avem exproprieri»/Firma de casă a Primăriei, Teaha&Fuzeși, ține în sah proiectul
oct. 01, 2026 2
-
Poliția din Cluj a amendat o firmă cu 10.000 de lei pentru că nu ar fi comunicat cine conducea mașina / Firma trimisese răspunsul pe e-mail, dar mesajul s-a „pierdut” în circuitul intern al Poliției / Judecătoria Cluj-Napoca a anulat amenda și a obligat IPJ la plata cheltuielilor
oct. 01, 2026 0
