Închide

Peste 600 de profesori titluari și 2.400 de profesori asociați, care au depășit vârsta de pensionare predau încă în universitățile din România. Topul instituțiilor de învățământ superior cu cele mai multe cadre didactice de peste 65 de ani

ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - ian. 05, 2021 0 269

În cele 72 de universități din România sunt 619 profesori titulari cu vârstă de pesionare, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, date valabile pentru anul universitar în curs, 2020-2021. Pe lângă aceștia mai sunt și alți 2.468 de profesori, conferențiari, lectori și asistenți care predau în universități ca personal didactic asociat, transmite edupedu.ro.

Sunt 481 de profesori universitari titulari cu vârsta de peste 65 de ani în universitățile din România. De asemenea, mai sunt 105 persoane de peste 65 de ani cu funcția de conferențiar în rândul personalului didactic titular și 33 de lectori universitari.

Nu în ultimul rând, în lista ministerului apare un singur asistent universitar peste vârsta de pensionare (la Universitatea Politehnică din Timișoara), post care în mod normal este ocupat de tinerii care vor să rămână în sistemul universitar după terminarea studiilor.

Cei mai mulți profesori universitari titulari care au depășit vârsta de pensionare sunt la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Este vorba de 62 de profesori de medicină/farmacie.

Pe locul al doilea se află Universitatea Politehnică din București cu 43 de profesori titulari cu vârste peste 65 de ani și Universitatea Transilvania din Brașov care are tot 43 de profesori titulari în vârstă, alături de 17 conferențiari și patru lectori.

Următoarea universitate ca număr de posturi de profesori universitari ocupate de persoane care au cel puțin 65 de ani (27) este Academia de Studii Economice (ASE) din București. De asemenea, la Universitatea Politehnică din Timișoara sunt 24 de de profesori titulari peste vârsta de pensionare și la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București sunt 20.

La Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București sunt 14 astfel de profesori titulari, iar la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași -11. La restul universităților de stat sunt cel mult 10 profesori universitari peste 65 de ani.

Mai multe pe edupedu.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu