Închide

Peste 200.000 de vizite la muzeele aflate în subordinea CJ Cluj. Record pentru Muzeul Etnografic

AdministrațieCultură by Actual de Cluj - ian. 26, 2026 0 222

parcul romulus vuia muzeu etnografic jazz in the park

Muzeele aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au rămas și în 2025 unele dintre cele mai importante atracții culturale din județ, atât pentru clujeni, cât și pentru turiști, numărul vizitatorilor înregistrând valori ridicate.

Potrivit datelor centralizate, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost și în 2025 una dintre cele mai vizitate instituții culturale din județ, cu un total de 111.739 de persoane care i-au trecut pragul, în creștere cu aproximativ 9% față de anul precedent. Dintre aceștia, 74.868 de vizitatori au ajuns în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Hoia, iar 36.871 au vizitat sediul central al muzeului, Palatul Reduta.

Creșterea numărului de vizitatori din Parcul Etnografic a fost susținută și de organizarea unor evenimente cu public numeros, precum Jazz in the Park, Iarmaroc la Sat, Vino la Hoia sau Festivalul Toamnei, desfășurate în cadrul natural al muzeului în aer liber.

Un alt obiectiv cultural important a fost Muzeul de Artă Cluj-Napoca, care a atras în 2025 un număr de 87.172 de vizitatori. Pe parcursul anului, instituția a organizat, pe lângă expozițiile permanente, 72 de expoziții temporare și peste 148 de manifestări culturale, de la proiecții de film și lansări de carte, până la spectacole de teatru.

Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea a fost vizitat, în primele opt luni ale anului 2025, de 10.622 de persoane, până la închiderea temporară pentru lucrări de modernizare. Tendința vizitelor realizate în special de elevi ai școlilor generale s-a menținut și în acest an.

În prezent, Consiliul Județean Cluj derulează două proiecte cu finanțare europeană pentru restaurarea și modernizarea ansamblului muzeal de la Ciucea, cu o valoare totală de peste 79,4 milioane de lei. Totodată, Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 33,7 milioane de lei, destinată revitalizării Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” prin transformarea acestuia într-un complex turistic funcțional, cu zone interactive și activități tradiționale.

În anii anteriori, Consiliul Județean Cluj a realizat, cu fonduri europene, lucrări de restaurare și la Palatul Reduta, sediul Muzeului Etnografic, investiția depășind 6,1 milioane de lei. De asemenea, Muzeul de Artă Cluj-Napoca a beneficiat de lucrări de reabilitare a fațadei clădirii din Piața Unirii, monument istoric și unul dintre cele mai importante edificii baroce din municipiu.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare