Închide

Peste 2.600 de firme au fost radiate în județul Cluj, în primele zece luni ale anului, mai puține cu 5,34% față de aceeași perioadă a anului trecut

ActualitateEconomieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - dec. 02, 2023 0 196

Un număr de 53.491 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele zece luni din 2023, cu 8,21% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres. În luna octombrie a acestui an au fost consemnate 5.637 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.173) şi în judeţele Cluj (256), Timiş (236) şi Iaşi (221).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti – respectiv 9.073 (în scădere cu 4,13% faţă de ianuarie – octombrie 2022) şi în judeţele Cluj (2.608, -5,34%), Constanţa (2.352, -8,09%) şi Timiş (2.343, -7,76%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (327, în scădere cu 32,16% faţă de primele zece luni din 2022), Covasna (377, -22,43%) şi Giurgiu (416, -30,20%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Bacău (+20,07%), Botoşani (+10,42%) şi Dâmboviţa (+8,83%).

În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (-32,16%), Giurgiu (-30,20%) şi Ilfov (-22,94%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – de 13.460 (-14,87%, raportat la ianuarie – octombrie 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4.695, -2,8%), construcţii (4.223, -20,35%), respectiv agricultură, silvicultură şi pescuit (3.971, +5,89%), relatează Agerpres.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare