Închide

Percheziții la Cluj la mafia lemnului, prejudicii de un milion de euro

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 03, 2016 0 315

Percheziții la Cluj și în alte județe din zonă în această dimineață, când polițiștii din Mureș, coordonați de la București de Direcția de Investigare a Criminalității Economice, fac nu mai puțin de 156 percheziții în 24 de județe și în București.

Polițiștii cercetează un grup de persoane bănuite de implicare în infracţiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. Desfășurarea de forțe are amploare: peste 430 de polițiști din Mureș, dar și jandarmi, desfăşoară 156 de percheziţii în 24 de judeţe şi Bucureşti. „Din cercetări a reieşit faptul că,  în perioada aprilie 2015 – ianuarie 2016, un grup de persoane, administratori ai unei societăţi şi alte persoane din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăţi, cu sediul în judeţul Mureş, avize secundare de însoţire a materialului lemnos (documente cu regim special), pe care le-ar fi vândut către societăţi comerciale de profil, de pe raza a 24 de judeţe din ţară”, arată polițiștii, care au evaluat valoarea totală a lemnului vândut ilegal la peste un milion de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu