Percheziții în mai multe județe, inclusiv în Cluj, într-un dosar deschis la Huedin pentru abuz în serviciu într-o primărie din Cluj
ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 09, 2022 0 753
Percheziții în mai multe județe, inclusiv în Cluj, într-un dosar deschis la Huedin pentru abuz în serviciu într-o primărie din Cluj.
Perchezițiile – șase percheziții domiciliare și alte nouă unor autovehicule, în județele Cluj, Bihor, Sălaj și Bistrița-Năsăud – au avut loc ieri în cadrul cercetărilor derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin (foto), privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Activităţile au vizat identificarea și ridicarea unor înscrisuri aferente procedurilor de achiziție publică efectuate de o unitate administrativ teritorială din Cluj și a unor bunuri achiziționate din fondurile publice administrate de instituție, existând suspiciuni privind însușirea respectivelor bunuri de către funcționari publici, au precizat anchetatorii. Surse spun pentru actualdecluj.ro că este vorba de Primăria din Călățele. Vom reveni cu informații.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate bunuri, dar și înscrisuri de interes pentru cauză.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Piaţa închirierilor în regim hotelier a crescut în 2025: Bucureştiul domină clasamentul, cu venituri totale de aproape 67 mil. euro; Braşovul conduce la nivel regional / Unde se află Clujul
apr. 23, 2026 0
-
Judecătoria Cluj-Napoca obligă o firmă să demoleze o terasă ilegală construită în zona Borhanci
apr. 23, 2026 0
