Închide

Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română sub coordonarea procurorilor din Cluj. Ar fi vizat șeful instituției, Cristian Anton, fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 31, 2026 0 15

Procurorii anticorupție efectuează, marți dimineață, percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR), au declarat pentru G4Media surse judiciare.

Potrivit surselor citate. perchezițiile sunt efectuate într-un dosar instrumentat de DNA Cluj. În dosar ar fi vizat șeful ARR, Cristian Anton, care a fost șeful de cabinet al lui Sorin Grindeanu, ân perioada în care actualul lider al PSD era ministru al Transpoturilor.

Potrivit surselor G4Media.ro în dosar sunt 12 suspecți vizati, inclusiv Cristian Anton. Procurorii investighează presupuse fapte de de corupție și asimilate: luare și dare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional organizat, divulgare de informații. Suspecții ar fi luat șpagă între 600 și 1500 de euro pentru subiectele la examenul pentru atestate profesionale necesare șoferilor profesioniști pe transportul de marfă.

DNA a confirmat informația. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat. În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a arătat instituția.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu