Patru jucători de la „U” – BT Cluj convocați la echipele naționale
Sport by Actual de Cluj - feb. 22, 2026 0 83
Patru jucători ai U-BT Cluj-Napoca au fost convocați la echipele naționale ale României, Serbiei, Australiei și Panamei pentru meciurile din a doua fereastră a calificărilor la Campionatul Mondial din 2027.
Daron Russell, Iverson Molinar, Mitch Creek și Dušan Miletić se vor alătura reprezentativelor lor pentru partidele programate în perioada 27 februarie – 2 martie.
Russell va îmbrăca pentru a treia oară echipamentul „vulturilor”, după meciurile de la finalul lunii noiembrie, când România a cedat în fața Greciei și a Muntenegrului.
„Sunt nerăbdător să joc din nou pentru România. Ne așteaptă două meciuri grele contra Portugaliei, însă vom face tot ce ține de noi pentru a câștiga.”, a declarat fundașul echipei noastre înaintea reunirii lotului. La debutul pentru „vulturi”, în deplasarea de la Salonic, Fatts a izbutit 7 puncte și 8 pase decisive, ca mai apoi, în partida cu Muntenegru, de la Pitești, să fie cel mai bun marcator al României, cu 20 de puncte.
Iverson Molinar își va reprezenta țara în duelurile cu Cuba și Argentina, programate pe 28 februarie și 2 martie.
Mitch Creek va reveni în lotul condus de John Rillie pentru meciul Australiei împotriva Filipinelor, de pe 1 martie
Dušan Miletić a fost convocat de Dušan Alimpijević în lotul de 24 de jucători al Serbiei pentru meciurile de foc împotriva Turciei.
