Patru bărbați condamnați pentru trafic de droguri depistați la Cluj, ieri. Fuseseră condamnați în aceeași zi
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 05, 2024 0 293
Patru bărbați condamnați pentru trafic de droguri depistați la Cluj, ieri.
Cei patru au fost depistați în jurul orei 15, ieri, de către polițiștii din Florești, ajutați de cei de la Serviciul de Investigații Criminale și sprijiniți de ”mascații” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi. Au fost depistați patru bărbați, cu vârste între 35 și 56 de ani, pe numele cărora Tribunalul Cluj a emis, ieri, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Cei în cauză au fost condamnați la pedepse cuprinse între doi și cinci ani, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, ambele infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată. După depistare, aceștia au fost conduși și predați reprezenanților Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepselor.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
România ar putea inaugura 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până la finalul anului. Ce tronsoane sunt în lucru
oct. 14, 2026 0
-
Clujean trimis în judecată pentru trafic de cannabis / Ar fi vândut droguri unui investigator sub acoperire și a fost găsit cu alte substanțe la percheziție
oct. 14, 2026 0
