Închide

Parchetul Turda nu a găsit niciun vinovat pentru incendiul în care au pierit 6 oameni

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 25, 2022 0 163

Incendiul produs în dimineața zilei de 10 aprilie, care a curmat viața a șase persoane din zona străzii Nicolae Teclu, nu a avut niciun caracter intenționat, este concluzia procurorilor de la Parchetul Turda.

„În cauză au fost efectuate cercetări complexe (cercetarea locului, faptei, audieri de persoane, dispunerea și efectuarea de expertize de specialitate, testări pentru detecția comportamentului simulat, ridicarea și analiza unor cercetări video) și până în prezent nu s-a conturat niciun indiciu de existență al unui element intențional în declanșarea incendiului. Până în acest moment în cauză nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de vreo persoană”, a declarat presei Cioban Vasile Călin, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, conform turdanews.net.

La vremea respectivă, mai multe voci acuzau că a fost vorba despre o mână criminală, care a declanșat acel incendiu, mai ales că acesta a fost mai puternic în exterior, iar victimele au murit din cauza inhalării fumului.

Citește și:

Tragedie în Turda, șase persoane au murit după ce o casă a fost cuprinsă de flăcări

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare