Închide

Organizatorii TIFF se pregătesc de ediție aniversară: înscrierile pentru competiție sunt deschise, iar țara-„focus” e Lituania

CulturăFestivalFilm by Actual de Cluj - ian. 05, 2016 0 277

Festivalul Internațional de Film Transilvania, care a adunat anul trecut 73.000 de spectatori, se pregătește pentru ediția aniversară: TIFF nr 15. În acest an, evenimentul cu filme se desfășoară între 27 mai și 5 iunie, iar organizatorii au anunțat primele noutăți.

Cineaștii își pot înscrie filmele în Competiție și în celelalte secțiuni (No Limit, Supernova, Umbre, What’s Up Doc?) până la 1 februarie, iar în Zilele Filmului Românesc până pe 1 martie 2016, completând un formular online. Šarūnas Bartas, cel mai cunoscut cineast lituanian, vine la Cluj și va discuta cu publicul despre filmele sale din secțiunea 3×3!

Printre primele evenimente confirmate pentru ediția de anul viitor se numără și programul dedicat Lituaniei în România, ca țară invitată la TIFF 2016. Cinefilii vor avea ocazia să vadă o selecție de peste 10 titluri importante din cinematografia lituaniană: filme reprezentative din ultimii cinci ani, pelicule clasice restaurate, dar și trei dintre operele celui mai cunoscut cineast lituanian, Šarūnas Bartas, în secţiunea 3×3. Regizorul va veni Cluj și va discuta cu publicul despre filmele sale. O importantă delegație de cineaști, selecționeri, critici și reprezentanți ai Lithuanian Film Centre va fi prezentă la festival, în primul eveniment major de acest gen dedicat țării baltice în România. Focus Lituania va fi organizat în parteneriat cu Lithuanian Film Centre, iar programul va cuprinde, totodată, concerte și alte evenimente speciale.

Šarūnas Bartas (n. 1964) este unul dintre cei mai proeminenți cineaști lituanieni. În 1989, a fondat prima casă de producție independentă din Lituania, iar în 1991 a absolvit celebra școală de film de la Moscova, VGIK. Este regizor, scenarist, producător, dar și actor. Cunoscut pentru faptul că refuză dramaturgia convențională, pentru minimalism și trimiterile sale filosofice, Bartas a atras atenția criticii internaționale de la primele filme. În 1992, a câștigat două premii în secțiunea Forum la Berlinale cu Three Days, a continuat cu The Corridor (1995), proiectat la Berlin, Karlovy Vary, Stockholm, Salonic, Few of Us (1996) și The House (1997), care i-au adus primele selecții la Cannes, în Un Certain Regard, Freedom (2000), premiat cu Cinema Avvenire la Veneția, sau Seven Invisible Men (2005), proiectat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes. Tot în Quinzaine, anul acesta, a avut premiera și cel mai recent film al său,Peace to Us in Our Dreams, pe care cinefilii îl vor putea urmări la TIFF, în mini-retrospectiva 3X3.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu