”Operațiunea sparanghelul” de pe aeroportul din Cluj, puricată de o comisie parlamentară
Sănătate by Actual de Cluj - iul. 01, 2020 0 361
Parlamentul a înființat o comisie ca să verifice evenimentele de pe aeroportul din Cluj când, în plină pandemie de coronavirus, mii de persoane au zburat în Germania, la cules de sparanghel.
Constituirea comisiei de anchetă a fost aprobată de plenul reunit cu 223 voturi „pentru”, 74 „împotrivă” şi 40 de abţineri. Comisia va verifica legalitatea deplasării celor aproximativ 2.000 de cetăţeni români, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, din localităţile lor de origine, unele aflate în carantină cu strictă supraveghere militară, la Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj Napoca, în condiţiile în care ordonanţa Militară nr. 2 ”indica foarte clar excepţiile de la interdicţia deplasării persoanelor fizice”. Totodată comisia urmărește să identifice persoanele care au dat ordine dispozitivelor de control ale Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale ca aceste transporturi să nu fie oprite în trafic şi supuse controlului în noaptea dintre 8 şi 9 aprilie 2020.
Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbatul din Florești prins când voia să iasă din țară după mai multe spargeri în Cluj a fost arestat preventiv
oct. 02, 2026 0
-
Toamna Muzicală Clujeană începe peste o săptămână la Cluj / Festivalul are aproape șase decenii de istorie și a adus în oraș mari nume ale muzicii / Concerte în ambulatoriul spitalului și la conac
oct. 02, 2026 0
