Închide

Operă în centru, muzică electronică în capătul Mănășturului, sâmbătă la Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 11, 2015 0 407

Două evenimente culturale importante din Cluj impun restricții de circulație, sâmbătă – iar unul, chiar până duminică.

Preconizatul spectacol în aer liber, cu intrare gratuită, prin care Opera Națională deschide stagiunea din această toamnă, ce va fi organizat pe treptele din fața instituției de cultură, închide latura de sud a pieței Avram Iancu, cea care leagă semipietonala Eroilor de Calea Dorobanților. Aceasta va fi închisă sâmbătă între orele 15 și 24.

Nu mai puțin de 16 artiști locali și invitați iau loc pe scena spectacolului în aer liber ce precedă deschiderea stagiunii lirice de la Opera Națională din Cluj, peste zece zile.

Concertul în aer liber e programat sâmbătă 12 septembrie la ora 20 în piața Avram Iancu, în fața clădirii Operei, unde pe scenă vin Lucia Bulucz, Oana Trîmbițaș, Diana Țugui, Ștefania Barz, Liza Kadelnik, Iulia Merca, Liliana Neciu, Andrada Ioana Roșu, Hector Lopez, Sorin Lupu, Cristian Mogoșan, Geani Brad, Florin Estefan, Oleg Ionese, Bogdan Nistor și Simonfi Sandor, coordonați muzical de dirijorul Gabriel Bebeșelea. Pe aceștia îi vor acompania Corul de copii ”Junior VIP” dirijat de Anca Mona Mariaș, Corul și Orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.   Evenimentul va fi prezentat de Lavinia Șandru și Octavian Hoandră, precizează reprezentanții Operei.

Tot sâmbătă, de la ora 12 și până duminică la aceeași oră, se închide circulația pe strada Valea Gârbăului, după restaurantul Roata, cu excepția riveranilor. Motivul – pe Valea Gârbăului are loc în acest weekend vechiul deja festival de muzică electronică Delahoya, ajuns la a 16-a ediție. „Facem un apel cetăţenilor care locuiesc sau care au drum în zonă să dea dovadă de înţelegere şi să se conformeze acestor restricţii de circulaţie”, transmite Primăria Cluj-Napoca.

Pentru cei care vor să ajungă la fostul poligon militar unde e organizat festivalul Delahoya în acest an, organizatorii anunță că au pus la dispoziție o linie de transport ce pornește de la Cluj Arena la fiecare jumătate de oră între orele 16 și 23, iar la retur – de la ora 1 la ora 6 dimineața. Biletele costă 4 lei. Alternativa e să mergeți pe jos de la depoul de tramvaie din capătul cartierului Mănăștur, ori cu un taxi.

Citește și:

Opera deschide stagiunea cu spectacol în aer liber, proiectează în direct primul spectacol în piața Unirii

Nici un comentariu

Scrie un comentariu