Olimpică la istorie 6 ani la rând, ia examenul de titularizare cu 10
Educaţie by Mihai Prodan - iul. 18, 2018 0 996
O tânără din Cluj reușește performanța de a obține nota perfectă la examenul de titularizare – nota 10 – după ce ani de zile a ajuns în faza națională a olimpiadei de profil.
Cătălina Covaciu are cinci participări la faza națională a olimpiadei de istorie, din casa a 8-a până în ultimul an de liceu. A făcut facultatea de istorie și un master, acum e doctorandă în același domeniu și în urmă cu câteva zile ia loc în bănci la examenul de titularizare – tot în istorie. Obține una dintre puținele note de 10 în județ. „Cred că asta face diferența, sunt pasionată în primul rând, și pasiunea face ca munca să fie ușoară. Apoi pregătirea de foarte lungă durată, eu din clasa a 6-a sunt foarte pasionată de istorie, citesc ca un hobby. Și participarea la olimpiade a fost un atu principal, pentru că m-a obișnuit cu rezolvarea unui astfel de tip de exerciții, nu e suficient să ai cunoștințe, trebuie să știi cum să le prezinți”.
Amintim, 45% dintre candidații la examenul de titularizare, în Cluj, au obținut medii sub 7, media necesară, teoretic, obținerii unui loc titularizabil. Alți 1 din 10 obțin medii sub 5, cu care nu pot obține nici posturi de suplinitori. Un număr de 11 candidați au obținut media 10 – câte unul la educație muzicală, geografie, istorie, doi la pedagogie, unul ca educatoare, 3 la disciplina religie ortodoxă, 2 la germană ca limbă maternă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Premieră absolută la Cluj: 10 milioane de euro pentru cultură și sport. Boc: „Orașul nu este numai despre clădiri, străzi, centuri sau metrou”
iun. 09, 2026 0
-
Condamnat la 15 ani pentru viol asupra unui minor, a încercat să redeschidă procesul. Curtea de Apel Cluj i-a respins cererea
iun. 09, 2026 0
