Închide

Olanda și Austria, investitori semnificativi în România. Economiștii de la UBB – FSEGA, după respingerea aderării la Schengen: O decizie nefericită pentru România, dar și pentru țările care au votat împotrivă

Economie by Kristina Reştea - dec. 09, 2022 0 310

Olanda și Austria sunt pe locurile 1 și 3 în clasamentul celor mai mari investitori în România, dacă analizăm datele calculate prin metoda investitorului direct, respectiv pe locurile 6 și 2, atunci când se urmărește investitorul original, arată cifrele centralizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor.

Economiștii clujeni au sintetizat datele după ce ieri, în cadrul ședinței Consiliului Justiție și Afaceri Interne, s-a discutat aderarea la Schengen a țării noastre, iar Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei. Teoretic, votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet, or, Olanda era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei.

În acest context, “din punct de vedere economic este relevant de punctat faptul că Austria și Olanda se află printre cei mai mari investitori în România (metoda investitorului direct), respectiv pe locurile 2 și 6 privind investitorul original. Astfel, România reprezintă o destinație de investiții importantă pentru cele două țări, în special Austria”, notează echipa Romanian Economic Monitor.

Metoda “Investitor direct” se referă la companiile străie care investesc în România, iar datele privind “investitorul indirect” urmăresc proprietarul original. Adică: dacă o companie din Statele Unite investește în România înființând o subsidiară în Olanda, de exemplu, aceasta va apărea ca investitor direct olandez și investitor indirect american.

Astfel, în lista investițiilor străine calculate prin metoda directă, Olanda ocupă primul loc, cu 22,4% din total, urmată de Germania (12,7%) și de Austria (12,4%). Austria rămâne investitor decisiv și atunci când se urmărește investitorul final (10,7% din total), fiind a doua cea mai importantă țară în lista companiilor străine, după campioana Germania (14,9%).

 

 

Ce înseamnă cifrele, puse în relație cu rezultatele votului de ieri?

“Nu vrem să comentăm decizia politică, pentru că acesta nu e domeniul nostru, dar ceea ce putem spune noi, din perspectivă economică, este că această decizie este una nefericită pentru România. Dar nu doar pentru România, ci și pentru țările care au votat împotrivă și, mai ales, pentru companiile austriece și olandeze care au investit în România“, punctează Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA, citat de Economedia.

“Acele companii cu siguranță ar fi profitat de aderare – fie că vorbim de aspecte care țin de circulația angajaților lor sau de eficiența circulației mărfurilor. Orice pierdere de timp se poate măsura în bani”, adaugă econimistul.

Un alt aspect economic pentru care aderarea la Schengen e relevantă: investițiile. “Dacă am face parte din Schengen am fi un obiectiv investițional mult mai atractiv pentru orice țară, nu doar pentru statele membre UE. Dacă un investitor străin vrea să vină în Europa, acesta va încerca în primul rând să intre într-o țară din Schengen. Dacă ai stabilit o subsidiară acolo, ai acces la toate piețele din Schengen. Dacă vii în România, e ceva mai complicat să intri pe alte piețe”, menționează Szász.

Acesta subliniază, însă, că, pe de altă parte, avem încă teme de făcut la noi acasă, pentru a fi mai relevanți în economia UE. Și, deci, mai greu de respins. “Dacă România ar fi mai atractivă din punct de vedere economic nu și-ar permite nicio țară să voteze împotriva aderării. Chiar dacă, sigur, aceste criterii nu fac parte dintre cele de aderare în Schengen sau invocate pentru respingere. Dar să devenim un jucător mai important poate fi de ajutor. Subfinanțarea educației, a componentei de Cercetare-Dezvoltare, problemele de infrastructură, întârzierile în ceea ce privește digitalizarea – aici putem noi interveni și ajuta”, punctează prodecanul facultății economice.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare