Ofertă de neratat a absolvenților de la arte. Sau „cronica vremurilor în care trăim”. Expoziția cu cărți de vizită dintr-o relicvă de centru expozițional clujean

Laura a creat o masă luminoasă multifuncțională. O pasăre geometrizată, cu suporturi pentru reviste și pahare cu spații de depozitare în formă de cub ce pot deveni taburete pentru stat la taifas. La celălalt pol, Ștefan Dan s-a transformat pe sine într-o operă de artă pentru a transmite un mesaj împotriva extremismului și a atrage atenția asupra conflictelor armate din proximitatea țării. Totul într-un spațiu de la periferia orașului, singurul care are suprafața optimă pentru a expune 3000 de lucrări ale promoției 2015 de absolvenți ai Universității de Artă și Design.

O pâclă de fum îmbibată cu miros autentic de produs românesc prăjit pe grătar la sărbătorile autohtone, laice sau bisericești, trece peste un afiș care marchează o expoziție cu lucrările promoției 2015 de artiști ai Universității de Artă și Design. Intrarea e flancată de mese de lemn și umbrele galbene. În „groapă” în Mărăști se mănâncă mici, n-ai ce-i face. Arta e cea temporară. Ce au micii și berea cu ea? “E o problemă a orașului”, subliniază cei de la Universitate. Comercianții din zona singurului spațiu expozițional al orașului, Expo Transilvania, nu pot fi opriți pentru că din asta trăiesc, speculează momentele în care aici apare mult public. Dar promit că, în cele trei zile rămase ca timp de vizitare a expoziției care cuprinde peste 3000 de lucrări, n-o să mai fie fum.

Duminică după amiaza s-a deschis expoziția deja tradițională pentru Universitatea de Arte și Design. Aceasta se organizează din 2001 în singurul spațiu expozițional de anvergură de care dispune instituția, adică la Expo Transilvania. Va fi deschisă doar până joi, de la 10.00 la 20.00. E expoziția unde arta se livrează cu cărți de vizită, unde artiștii au creat pentru a trece pragul spre piața muncii, nu doar poarta Universității. Cuprinde peste 3.000 de lucrări ce aparțin absolvenţilor ciclurilor de studii de licenţă şi de master ai Universităţii de Artă şi Design, de la specializările arte plastice – pictură, arte plastice – sculptură, arte plastice – grafică, arte plastice – foto – videoprocesarea computerizată a imaginii, conservare – restaurare, pedagogia artelor plastice şi decorative, ceramică – sticlă – metal, arte textile – design textil, modă – design vestimentar şi design. Fiecare dintre absolvenți prezintă, în medie, opt lucrări, în funcție de dimensiuni – dar lista poate ajunge până la 10.

După ce treci cu bine prin pâcla de fum și pășești pe mocheta în culoarea VIP a celei folosite la festivaluri sau baluri, te întâmpină un sunet constant din vremea unei copilării la țară, cu bunicii la câmp. Nu-i dai atenție pentru că valuri de tablouri, instalații, lămpi, bijuterii, colecții de genți și pantofi business, obiecte de mobilier, manechine ieșind din panouri de expoziție, copaci pregătiți de luptă, obiecte de ceramică, cranii decorate cu portative muzicale, fete îmbăcate cu haine proaspăt create și imortalizate în folografii, bijuterii, fete goale și multe altele te iau pe nepregătite și te ispitesc să umbli haotic prin pavilionul de 4200 de mp. Lucrările au bilețele mici-mici cu titlul și autorul lucrării de care uneori te apropii când vrei să înțelegi mai bine mesaje neclare unei priviri de amator. Te întrerupe în acest proces de contemplare și rumegare a artei un alt sunet. Și acesta e constant și îți amintește de o noapte în care robinetul de la baie vrea să te tortureze pe model chinezesc. O picătură care curge din tavanul spațiului expozițional se izbește de mocheta, acum într-o altă culoare- gri-albăstruie. Ridici privirea spre locul de unde se naște și îi privești scurtul drum de viață. Alături de tine, alți privitori încercă și ei să înțeleagă mai mult din acest sunet și își apropie privirea de tavanul de deasupra operelor de artă ale absolvenților. Acolo lipsește biletul. În locul lui e o crăpătură care lasă ploaia înăuntru.

Laura are un colier în ton cu creația sa. E fiică de arhitect. A conceput un corp de mobilier multifuncțional, inspirat din natură. O pasăre geometrizată, desenată înainte din linii, apoi pusă în operă din PVC expandat, care nu se zgârie, are spații de depozitare, spoturi reîncărcabile ca telefonul mobil și poate sta foarte bine într-un living minimalist dar chiar și în spații publice sau de expoziții. „Rezistă la 150 de kilograme. Am lucrat la ea un an și jumătate. Ar costa un asfel de corp 450 de euro”, explică Laura. Stă pe unul dintre corpurile de depozitare încorporate în masa luminoasă cu tonuri de alb, gri și galben pe care e pus un pahar gol pentru Proseco, din plastic. „Chiar rezistă, se poate sta și pe ea și pe celelalte corpuri de depozitare”, adaugă absolventa. Cineva ia două cărți de vizită din teancul înșirat lângă pahar. Laura Scripcariu – designer- îi zâmbește. „Mai ales la partea de structură și îmbinări și la realizarea machetei m-a ajutat tata, care este arhitect. La această parte am lucrat cel mai mult ca să fie cât mai ergonomic și funcțional acest corp”, mai adaugă Laura.

Vizavi de proiectul său, cineva se lăfăie într-un leagăn suspendat printre perne.

„E înădușeală mare. O să ies afară, la aer. E greu aici, nu există un pliant cu organizarea expoziției, unde-i una, unde-i alta. Ca să știi unde să mergi și să-ți alegi ce să vezi. Nu s-au gândit la asta. Le-au amestecat și înghesuit. Probabil așa e cu arta când n-ai fonduri. N-au plătit nimic aici ca să expună și atunci s-au mulțumit cu ce e, mai ales că n-au nici ei bani pentru astfel de evenimente”, sintetizează o vizune de ansamblu asupra spațiului populat cu artă un părinte prezent duminică la expoziție.

Arta a stors apa din tine, dar spre ieșire te oprește același sunet. E Hanibal! Hanibal cu cravată roșie. Îl vezi și nici poveste să te gândești la copilăria la țară. Hanibal își ascute secera. E dus rău cu privirea. În fața lui sunt cartușe și un dicton latin care te invită să te grăbești încet și desparte niște versuri scrise în oglindă, de o parte și de alta. Cartușele de pe mocheta roșie sunt folosite. Lumea le privește lung. Se oprește. Se uită la omul de pe scaun cu mască pe față care ascute secera. Îi citește numele pe bilețelul de expoziție. Lângă el, un serial de tablori cu oameni înarmați și copii care privesc în afara lor.

Ștefan Dan Boțiș a absolvit secția de grafică și și-a susținut propria lucrare timp de trei ore, ascuțind o seceră, fără să vorbească sau să răspundă niciunui comentariu, întrebări sau priviri.
„Obiectivul principal al proiectului meu este ridicarea gradului de atenție publică la tensiunile geopolitice dintre marile puteri ale lumii dar și la creșterea în vogă a extremismului în locuri precum Ucraina, Statul Islamic, mai nou SUA, cu atentatul acela soldat cu 9 morți din biserica Charleston. Cred că publicul trebuie să fie mai alert la astfel de lucruri, mai ales la noi în țară, dat fiind că Ucraina se află la o distanță relativ mică de noi. Am urmărit evenimentele de acolo destul de intens, din mai multe surse de pe internet, de la articole de știri la filmări independente din zona de conflict”, explică Botiș. El spune, după cele trei ore cât a fost o operă de artă, că ar fi dat și la actorie, însă este prea introvertit pentru așa ceva. Pe panou a „pictat” o poezie scrisă de el. „E o încercare de a pătrunde în conflictul interior al unui extremist adesea radicalizat și motivat de o bază spirituală. Ce urmează după? Alte proiecte de acest gen. Visează să trăiască din artă, dar e deocamdată sceptic.

„Picurii de ploaie din tavanul sălii în care am expus au farmecul lor aparte, dar o platformă mai bună de expunere n-ar fi o idee rea, cred eu. Poate e și problema atenției publice oferite acestui eveniment oarecum obscur. Profesorii mi s-au părut mulțumitori pentru spațiul acordat. Lucrăm cu ce avem. Faptul că se alocă sume imense construirii de biserici în timp ce pe noi artiștii ne plouă-n caciulă e destul de trist. Cred că arta are o valoare spirituală la fel de considerabilă ca orice religie sau cult, dacă nu chiar mai multă. Ce facem noi este, până la urmă, un fel de cronică a vremurilor în care trăim. Cred că ceea ce lipsește este mai multă expunere pentru generațiile care vin”, mărturisește Botiș. Tânărul spune că, până joi cât va fi deschisă expoziția, va fi în fiecare dimineață la datorie ca să-și susțină în același mod opera. „E păcat că vine lume puțină la această expoziție”

Cum sunt absolveții 2015

Profesorul Ioan Sbârciu, responsabil de specializarea arte plastice (pictură), cel care a deschis expoziția absolvenților spune că promoția 2015 este una talentată. „Anul ăsta termină 311 studenți care au avut dreptul să susțină licențele și masteratele. Circa 50 n-au trecut. E o serie foarte bună. Noi nu dăm șomeri. Numai dacă ei nu se integrează. Unii merg direct în producție, cei de la design și arte decorative. Ceilalți de la artele platice încearcă, în afară de profesori sau graficieni, să devină artiști. Unii au reușit la nivel internațional să ajungă sus. Chiar nesperat de sus. Avem 30 de foști absolvenți din decursul anilor care au expus în galerii foarte importante din lume”, a completat Sbârciu.

Când un artist gândește ca un militant extremist. Varianta lui Stefan Botiș

Mintea mea e ca un lacăt aurit…
Cu nestemate poleit.
Însă ce mare păcat:
Cheia nimeni nu mi-a dat.
Copil călare pe balauri
Încoronat cu negre lauri,
Arată-mi tainele pitite
Să pot păşi prin văi umbrite.
Dar fug acum vânat de haită
Suflarea ta e mult prea caldă..
De ce oare mi-a fost deschis
Ce nu mai poate fi închis?
Pentru că zac în purgatoriu
Damnat a fi un clovn notoriu,
Prins între demon şi salvare,
Nebunul unde-i dus oare când moare?
Un scurt răspuns:
La el în vis,
Chiar între Iad şi Paradis.

Nici un comentariu

Actual de Cluj